Wall Street Journal a relatat vineri că Trump a discutat la telefon cu Sheinbaum la mijlocul lui aprilie și i-a cerut să permită armatei americane să-și asume un rol principal în Mexic în lupta împotriva cartelurilor de droguri care introduc fentanil în Statele Unite.

Sheinbaum afirmă că teritoriul mexican este „inviolabil”

Sheinbaum a comentat acest articol sâmbătă, într-o întâlnire cu un grup de susținători. Trump „a spus: «Cum vă putem ajuta în lupta voastră împotriva traficului de droguri? Eu propun ca armata Statelor Unite să vină să vă ajute». Și știți ce i-am spus? «Nu, președinte Trump. Teritoriul este inviolabil, suveranitatea este inviolabilă, suveranitatea nu este de vânzare»”, a relatat președinta Mexicului.

„Putem colabora, putem lucra împreună, dar voi pe teritoriul vostru, noi pe al nostru”, a adăugat Sheinbaum.

Trump confirmă că vrea să trimită soldați în țara vecină

Trump a confirmat această discuție. „Mexicul spune că m-am oferit să trimit trupe americane în Mexic să se ocupe de carteluri… este adevărat?”, a spus Trump, duminică, la bordul Air Force One, repetând întrebarea unui reporter.

„Crezi că voi răspunde la această întrebare?”, a replicat inițial Trump, continuând apoi: „Voi răspunde. E adevărat”.

Alex Marcu rupe tăcerea după moartea Teodorei. Ce se întâmplă cu Emma, fetița lor de trei ani: „Sunt un tată singur”
Recomandări
Alex Marcu rupe tăcerea după moartea Teodorei. Ce se întâmplă cu Emma, fetița lor de trei ani: „Sunt un tată singur”

Președinta Mexicului, acuzată că se teme atât de tare, încât „nu poate gândi corect”

Potrivit liderului republican de la Casa Albă, Mexicul ar trebui să permită desfășurarea unor trupe americane pe teritoriul său. „Dacă Mexicul vrea ajutor cu cartelurile, am fi onorați să mergem și să facem asta. I-am spus (Claudiei Sheinbaum – n.r.) că aș fi onorat să vin și să fac asta”, a declarat președintele american.

Întrebat de ce Sheinbaum i-a respins oferta, Trump a susținut că „președinta Mexicului este o femeie drăguță, dar îi este atât de frică de carteluri încât nici măcar nu poate gândi corect”.

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.