Donald Trump a făcut o gafă de zile mari în timpul unui miting electoral. Miliardarul, considerat favorit pentru învestitura republicană la alegerile din SUA, a greșit în legătură cu atentatele din 11 septembrie sau  9/11 – cum le spun americanii.
Donald Trump a vrut să laude autoritățile din New York pentru modul în care au reacționat după atacurile de la World Trade Center, însă în loc să spună 9/11, el a spus 7-eleven, numele unui lanț de magazine din SUA, relatează Wall Street Journal.
„Am scris asta şi este un lucru foarte apropiat sufletului meu, pentru că am fost acolo şi i-am văzut pe poliţiştii şi pompierii noştri acolo, pe 7-eleven  la World Trade Center, imediat după ce s-a prăbuşit. Şi am văzut cei mai mari oameni pe care i-am văzut în acţiune”, a spus miliardarul newyorkez.Donald Trump a continuat să vorbească, fără să realizeze greșeala incredibilă pe care a făcut-o.
Atentatele de la 11 septembrie 2001 au fost cele mai sângeroase din istoria Statelor Unite. Atacurile teroriste au fost comise de teroriști din gruparea Al-Qaida, care au deturnat patru avioane de linie. Două dintre ele au lovit turnurile gemene de la World Trade Center din New York, iar al treilea s-a izbit de o aripă a Pentagonului.  A patra aeronavă s-a prăbușit pe câmp, după ce pasagerii aflați la bord au dejucat planurile teroriștilor. Aproape 3.000 de oameni au murit în urma atacurilor de 11 septembrie 2001.
Donald Trump a făcut această greșeală înainte alegerilor primare din statul New York, considerate cruciale pentru candidatura sa. Donald Trump ar urma să se impună în fața principalului său rival, Ted Cruz, arată preziviunile, potrivit BBC News. Totodată, în tabăra democrată, Hillary Clinton, care a fost senator al statului New York, ar urma să câștige în fața senatorului de Vermont Bernie Sanders.Victoriile lui Donald Trump și Hillary Clinton ar putea să îi apropie pe cei doi de nominalizarea partidului republican, respectiv democrat, la alegerile din Statele Unite.
Cei doi se așteaptă să se impună la diferențe mari, după o campanie dură care a avut loc în acest stat. Hillary Clinton a câștigat două mandate de senator în New York, astfel că o înfrângere ar fi o lovitură extrem de dură pentru ea. Totodată, miliardarul Donald Trump s-a născut în Queens, New York, iar acolo a reușit să-și facă numele cunoscut.
 
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.