Prima-doamnă a Statelor Unite Melania Trump a ridicat problema copiilor deportați din Ucraina într-o scrisoare personală adresată liderului de la Kremlin Vladimir Putin, care a primit-o în timpul summitului din Alaska chiar din mâna președintelui Donald Trump, relatează Reuters.
Melania Trump, născută în fostul bloc sovietic, în Slovenia, nu l-a însoţit pe Donald Trump în Alaska, dar i-a dat o scrisoare pentru Vladimir Putin.
Informația legată de scrisoare a fost divulgată de doi oficiali de la Casa Albă. Potrivit acestora, Melania Trump i-a scris lui Putin despre deportarea copiilor ucraineni în Rusia, un subiect extrem de sensibil pentru Ucraina și din cauza căruia liderul rus este pus sub acuzare pentru crime de război și este vizat de un mandat de arestare emis de Curtea Penală Internațională.
Biroul ONU pentru Drepturile Omului a declarat că Rusia a provocat suferinţe pentru milioane de copii ucraineni şi le-a încălcat drepturile încă de la începutul invaziei sale pe scară largă în Ucraina, în 2022.
Trump şi Putin au discutat timp de aproape trei ore la o bază militară americană din Anchorage, fără a ajunge la un acord de încetare a focului în războiul din Ucraina.