„Cel care îşi salvează ţara nu încalcă nicio lege”, a susținut Trump pe reţeaua sa Truth Social.

Afirmația, atribuită celui care s-a autoproclamat împărat al Franței la începutul secolului al XIX-lea, a stârnit imediat critici din partea democraţilor. „Vorbeşti ca un adevărat dictator”, a reacționat pe X senatorul Adam Schiff din California, un vechi adversar al lui Trump.

Învestit ca președinte al SUA pe 20 ianuarie, Donald Trump dă impresia că preferă să conducă prin ordine executive, ignorând Congresul. Multe dintre ordinele sale au fost blocate în instanță și par să se îndrepte spre confruntări la Curtea Supremă a SUA. Unele procese îl acuză pe Trump de uzurparea autorităţii Congresului SUA.

În timp ce Trump susține că respectă deciziile instanțelor, consilierii săi îi atacă pe judecători pe reţelele sociale şi cer destituirea lor. Vicepreşedintele JD Vance a susținut la rândul său că judecătorii „nu au voie să controleze puterea legitimă a executivului”.

Avocatul Norm Eisen din Washington, care, la fel ca Schiff, a lucrat la primul dintre cele două procese de punere sub acuzare a lui Trump, a declarat că avocaţii liderului republican de la Casa Albă au încercat în mod repetat să argumenteze că, dacă preşedintele o face, nu este ilegal.

Scumpiri enorme în România. Comparație 2020 vs 2025: mâncarea costă cu 49% mai mult, gazele, cu 84%. Economiștii dau vina pe măsurile statului
Recomandări
Scumpiri enorme în România. Comparație 2020 vs 2025: mâncarea costă cu 49% mai mult, gazele, cu 84%. Economiștii dau vina pe măsurile statului

Zicala lui Napoleon, a spus el, scuză actele ilegale. „Aceasta este o încercare şi o provocare”, a spus Eisen despre mesajul lui Trump.

Trump, al cărui slogan vechi este „Make America Great Again” („Să facem America măreață din nou”), i-a atribuit lui Dumnezeu supravieţuirea sa în urma unei tentative de asasinat, în iulie.

„Mulţi oameni mi-au spus că Dumnezeu mi-a cruţat viaţa pentru un motiv, iar acel motiv a fost să ne salvăm ţara şi să redăm Americii măreţia”, a declarat el după victoria sa în alegeri.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (2)

tasemur10   •   16.02.2025, 15:00

Toți dictatorii invocă divinitatea și misiunea mesianică pe care o au...în realitate, ar trebui băgați în cămașă de forță, pentru că altfel bagă ei oamenii nevinovați în război. În timpul ăsta, credulii sunt vrăjiți de un lunatic narcisist care confundă diplomația cu comerțul. Va fi JALE...și asta repede!

Realist2023   •   16.02.2025, 11:02

Io v-am mai zis pe-acilea ca Dumb ii invidiaza si ii pretuieste pe toti dictatorii lumii, find si el un dictator sadea care ar vrea sa conduca America exact ca in emisiunea tv care l-a consacrat ! E jale, omenirea e prada instinctelor primare si repeta ciclic aceleasi greseli - vezi anii 30 din secolul trecut !

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Elena Băsescu, schimbată total în ultimii ani. Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Unica.ro
Elena Băsescu, schimbată total în ultimii ani. Cum arată la 44 de ani, după 3 copii, mezina lui Traian Băsescu / FOTO
Adevărul neștiut despre divorțul dintre Victor Ponta și Daciana Sârbu: "E supărată pe mine. Eu nu sunt...”. De nebănuit în ce relații este cu copiii lui"
Viva.ro
Adevărul neștiut despre divorțul dintre Victor Ponta și Daciana Sârbu: "E supărată pe mine. Eu nu sunt...”. De nebănuit în ce relații este cu copiii lui"
Secretul neștiut din familia Cataramă. Ce spune Adina Alberts despre sora ei, care s-a călugărit acum 30 de ani. Cât a suferit în dragoste Daniela: “A fost un șoc pentru familia noastră și foarte mulți ani nu am reușit să ne revenim”
Libertateapentrufemei.ro
Secretul neștiut din familia Cataramă. Ce spune Adina Alberts despre sora ei, care s-a călugărit acum 30 de ani. Cât a suferit în dragoste Daniela: “A fost un șoc pentru familia noastră și foarte mulți ani nu am reușit să ne revenim”
Fenomenele stranii petrecute în Cheile Cibului. Toți oamenii din sat și-au împodobit casele cu cruci și icoane
Adevarul.ro
Fenomenele stranii petrecute în Cheile Cibului. Toți oamenii din sat și-au împodobit casele cu cruci și icoane
Începe bătălia pentru averea de 80 de milioane de dolari a lui Gene Hackman, în urma dezvăluirilor șocante din testamentul actorului. Ce au declarat avocații
Elle.ro
Începe bătălia pentru averea de 80 de milioane de dolari a lui Gene Hackman, în urma dezvăluirilor șocante din testamentul actorului. Ce au declarat avocații
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Încă se mai găsesc case la prețul unei cafele în Italia. Orașul care vinde locuințe cu 1 euro, cu o singură condiție
Observatornews.ro
Încă se mai găsesc case la prețul unei cafele în Italia. Orașul care vinde locuințe cu 1 euro, cu o singură condiție
Horoscop 18 martie 2025. Vărsătorii se consumă foarte mult și nu întotdeauna cu rost, în special în problemele legate de finanțele personale
HOROSCOP
Horoscop 18 martie 2025. Vărsătorii se consumă foarte mult și nu întotdeauna cu rost, în special în problemele legate de finanțele personale

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI