Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 au anunțat că au deschis un dosar penal in rem, adică deocamdată doar pentru fapta de zădărnicirea combaterii bolilor, după ce 12 persoane nu au mai fost găsite la locuințele lor, din sectorul 4 al capitalei, deși ar fi trebuit să fie în izolare.

Cele 12 persoane cu domiciliul în Sectorul 4 sunt acuzate de zădărnicirea combaterii bolilor.

Comunicatul integral al parchetului:

„Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti a fost înregistrat la data de 17.03.2020 dosarul penal nr. 2200/P/2020, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, prev. de art. 352 C.p., constând în aceea că un număr de 12 persoane nu au mai fost găsite la adresele de domiciliu, pe raza Sectorului 4 Bucureşti, unde se aflau în izolare. Precizăm că activităţile procedurale efectuate în timpul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de Procedură Penală şi au drept scop administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor şi garanţiilor procesuale, precumşi a principiul prezumţiei de nevinovăţie.”

Potrivit surselor G4Media.ro, ancheta a fost deschisă la sesizarea Poliției Locale din Sectorul 4.

Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Citeşte şi:

Medicii din Timișoara, sprijiniți de Biserică în lupta cu coronavirus. Mitropolitul Banatului a donat aparate de oxigen

VIDEO | 15 cetățeni africani, preluați din Pasajul Obor și băgați în carantină

La strâns gunoaie, în pas alergător. Ce mai aruncă românii pe marginea drumului, în pădure: măști de gaze, covoare, aspiratoare, saltele pe arcuri și discuri de vinil

Ar avea datorii mari la cămătari și ar fi fugit din țară! Probleme uriașe pentru un fost jucător de la FCSB
PARTENERI - GSP.RO
Ar avea datorii mari la cămătari și ar fi fugit din țară! Probleme uriașe pentru un fost jucător de la FCSB
ȘOC! Vestea INCREDIBILĂ pentru România din decembrie! Valeriu Gheorghiță a făcut anunțul!
Playtech.ro
ȘOC! Vestea INCREDIBILĂ pentru România din decembrie! Valeriu Gheorghiță a făcut anunțul!
ANIMAŢIE GRAFICĂ | Filmul accidentului din Botoşani, în care un bărbat a murit  la două zile de la nuntă. O decizie pe care a luat-o la patru dimineaţa l-a costat viaţa
Observatornews.ro
ANIMAŢIE GRAFICĂ | Filmul accidentului din Botoşani, în care un bărbat a murit la două zile de la nuntă. O decizie pe care a luat-o la patru dimineaţa l-a costat viaţa
Horoscop 26 octombrie 2021. Leii sunt foarte implicați emoțional în anumite relații pe care ar trebui să le abordeze altfel
HOROSCOP
Horoscop 26 octombrie 2021. Leii sunt foarte implicați emoțional în anumite relații pe care ar trebui să le abordeze altfel
Tragedie la o zi după nuntă. Mirele a murit în mașina condusă de cavalerul de onoare
Știrileprotv.ro
Tragedie la o zi după nuntă. Mirele a murit în mașina condusă de cavalerul de onoare
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Telekomsport
Surpriză. Vedeta prinsă pe un site de adulţi. Ce tarif avea. A fost imediat concediată
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele
PUBLICITATE
Curățarea nu este același lucru cu dezinfectarea. Află care sunt diferențele