Dosar penal pentru bărbatul care a amenințat și agresat cadrele medicale din Spitalul Hârșova

Comentează
Numărul deceselor a crescut dramatic în mai multe țări europene FOTO: EPA

Mai mulți medici de la Spitalul Hârșova, județul Constanța, au fost amenințați, scuipați și înjurați de un bărbat care trebuia să fie în autoizolare. Acesta s-a ales cu un dosar penal.

Bărbatul aflat în autoizolare, care s-a autoaccidentat şi a pătruns în incinta Spitalului Hârşova ameninţând, jignind şi scuipând cadrele medicale a fost amendat cu 1.000 de lei, conform Ordonanţei Militare nr. 3, şi i s-a întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de distrugere şi zădărnicirea combaterii bolilor, a informat, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa.

Managerul Spitalului Orăşenesc Hârşova, Andrei-Bogdan Zidaru, a anunţat, luni noaptea, că solicită Comandamentului pentru Situaţii de Urgenţă asigurarea pazei instituţiei, după ce un individ aflat în autoizolare s-a autoaccidentat, fiind grav rănit, şi a pătruns în incinta unităţii ameninţând, jignind şi scuipând cadrele medicale care interveneau pentru a-i salva viaţa.

„Pe timp de pandemie, personalul medico-sanitar trebuie să facă faţă unor situaţii extreme, neprevăzute (...). Individul (...), aflat în a treisprezecea zi de autoizolare, s-a autoaccidentat, a pătruns grav rănit în incinta spitalului ameninţând, jignind şi scuipând medici şi asistente deopotrivă, oameni care erau acolo pregătiţi să-i salveze viaţa. Oameni care au continuat să îşi facă treaba, indiferent de ameninţările acestuia şi de faptul că se expun unui caz suspect de COVID-19”, a postat Zidaru pe pagina de Facebook a Spitalului Orăşenesc Hârşova.

Conform aceleiaşi surse, bărbatul a trebuit să fie stabilizat din punct de vedere medical pe treptele spitalului, întrucât a fost imposibil să fie tratat în altă parte, acesta pierzând mult sânge şi fiind într-o stare critică.

Comportamentul iresponsabil al pacientului agresiv a dus la intrarea în autoizolare a şase angajaţi ai spitalului.

„Rezultatul? 6 angajaţi ai spitalului, nevinovaţi, care şi-au făcut treaba cu maximă dăruire, aflaţi acum în autoizolare până la sosirea veştilor (rezultatele testării la COVID-19). Şi, bineînţeles, acest individ, stabilizat, teafăr şi izolat până la aflarea rezultatelor”, a scris managerul unităţii medicale.

Totodată, el a subliniat că personalul medical dă dovadă de "calm şi tact" zi de zi, ajutând oamenii, indiferent de riscurile la care se expune.

„Aceşti oameni sunt nişte eroi şi trebuie trataţi ca atare! Nu înjuraţi, nu scuipaţi, nu batjocoriţi, nu umiliţi, nu expuşi la agenţi patogeni fără echipamente de protecţie, nu minţiţi în dauna propriei sănătăţi. De asemenea, mulţumim organelor competente pentru intervenţia rapidă. (...) Solicităm public întocmirea unui dosar penal pentru acest individ care a riscat vieţile oamenilor care l-au salvat astăzi. Ne va fi din ce în ce mai greu să continuăm în aceste condiţii. Este nevoie de mult calm şi înţelegere. În cursul zilei de mâine va fi solicitată Comandamentului pentru Situaţii de Urgenţă prezența armatei (sau a unei alte autorităţi) pentru a asigura paza instituţiei”, a menţionat Andrei-Bogdan Zidaru.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!