24 de dosare penale au fost făcute la nivel național, în urma protestelor fermierilor și transportatorilor din ultimele zile, iar anumite persoane îndeamnă oamenii pe grupuri de WhatsApp „să pună mâna pe lopeţi şi pe topoare” pentru a-şi face dreptate, a declarat luni, 15 ianuarie, Benone Matei, Inspectorul general al Poliției Române.
„Scopul activ este de a garanta siguranța tuturor, atât a celor care protestează, cât și a persoanelor care locuiesc sau tranzitează în locațiile unde au loc astfel de proteste. Totodată, este foarte importantă și siguranța forțelor de ordine. Acționăm în sistem integrat cu Jandarmeria Română. Scopul este acela de a preveni faptele antisociale și de a proteja populația. Conform datelor centralizate, au fost înregistrate la nivel național un număr de 24 de dosare care vizează cercetarea infracțiunilor de instigare publică”, a spus Benone Matei.
„Polițiștii s-au autosesizat vizavi de comiterea acestor fapte prin semnale transmise în spațiul public, cât și de la o serie de protestatari care au semnalat faptul că pe grupuri de WhatsApp au fost postate mesaje care incită la violență”, a adăugat Inspectorul general al Poliției Române, el precizând că „în apropierea activității de protest, în Chiajna, a fost identificată o persoană care deținea o armă albă”.
Benone Matei a dat și exemple de mesaje care circulă pe grupurile de WhatsApp:
Protestele continuă luni, 15 ianuarie, pentru a șasea zi consecutivă, după ce negocierile din weekend dintre fermieri, transportatori și reprezentanții Guvernului au eșuat. Mai multe autocamioane și tractoare se află în Afumaţi, la intrarea în București, din cauza fermierilor și transportatorilor ieșiți să protesteze.
valeria2929 15.01.2024, 14:14
Un articol destul de interesant
VioC2023 15.01.2024, 14:15
Nici nu ai ce sa mai comentezi !
Modoranvasile 15.01.2024, 14:24
E o propagandă a guvernului ca să sperie protestatari dar oameni au dreptul la libera exprimare dreptul la protest, guvernului le este frică de așa ceva și dacă vor da cea e cer protestatarii ei nu vor mai avea bani pentru campaniile electorale atunci să vedem ce spune cei de la guvernare
Ana.m. 15.01.2024, 14:46
Ramai uimit și fără comentarii
golgol 15.01.2024, 14:47
35 de ani de la revoluție. Am pornit cu 0 datorii externe și am ajuns pe ultimul loc ca nivel de trai, noi ca tara fiind una dintre cele 3 tari europene care are toate resursele naturale necesare. Deci trag concluzia de aici ca tara a fost manageriata prost pe bani ca în Occident : 15 000 asf, 5000 Ilie sârbu, 6000 euro ciuca etc, Isărescu 15 mii etc. Pe Ceaușescu l au omorât pt sărăcirea populației! Paharul s a umplut! Sus salarii mari, jos jale! Normal ca poporul s a saturat!