Accidentul a avut loc în jurul orei 7:50, pe strada Dimitrie Bolintineanu, când tânăra care conducea motocicleta și care locuiește în comuna Ștefan cel Mare se îndrepta spre școală, împreună cu o prietenă.

„Din primele cercetări efectuate, rezultă că șoferul autoturismului, în vârstă de 38 de ani, din Vaslui, în timp ce se deplasa pe strada Vasile Alecsandri spre strada Dimitrie Bolintineanu, ar fi acroșat un motociclu, condus de o tânără de 18 ani, din comuna Ștefan cel Mare, județul Vaslui, care circula regulamentar dinspre strada Dimitrie Bolintineanu către Casa de Asigurări de Sănătate”, a transmis IPJ Vaslui.

Polițiștii vasluieni mai spun că accidentul a produs vătămarea corporală ușoară a celor două persoane aflate pe motocicletă, ambele în vârstă de 18 ani, care au fost transportate la o unitate medicală, pentru evaluare și acordare de îngrijiri medicale.

Ambii conducători ai vehiculelor au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. În cauză, a fost deschis dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (16)
Avatar comentarii

Mada21 12.09.2023, 17:50

Doamne ajuta să fie bine.

Avatar comentarii

Vrajitoarea 12.09.2023, 17:59

Soferii se cred regii șoselelor, cred că încă mai dormea acesta....

Avatar comentarii

MoSi202 12.09.2023, 18:02

Multă sănătate !

Vezi toate comentariile (16)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.