Două polițiste din Fălticeni, acuzate că au furat 940 de litri de alcool și trei lansete din camera cu bunuri confiscate. Au fost arestate

Comentează
Arhiva foto

Două polițiste din Fălticeni, o angajată de la Agenția pentru Protecția Mediului Suceava, un angajat de la Direcția Regională a Finanțelor Publice Iași, dar care activează la Suceava și soțul uneia dintre polițiste au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, într-un dosar de fals și delapidare, scrie portalul local Știri Bucovina.

O a treia polițistă a fost plasată de la început de procurori sub control judiciar.

Persoanele reținute făceau parte dintr-o comisie care avea ca scop distrugerea unor bunuri din camera de corpuri delicte și bunuri confiscate. Angajații statului nu au distrus însă probele, în acest caz alcool, ci l-au furat și l-au comercializat. Cei opt au fost prinși în flagrant delict.

Astfel, la data de 22 iulie 2024, inculpații au falsificat procesul-verbal de distrugere a unor bunuri aflate în camera de corpuri delicte din cadrul Poliției Municipiului Fălticeni, iar apoi și-au însușit o cantitate totală de 940 de litri de alcool și trei lansete de pescuit, bunuri ridicate în cadrul altor dosare penale.

Ulterior, la data de 23 iulie 2024, în continuarea activităţilor de urmărire penală desfăşurate în cauză, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au formulat propunere de arestare preventivă pentru șase inculpaţi (doi lucrători ai Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava, doi funcţionari publici din cadrul Agenţiei Judeţene a Finanţelor Publice Suceava, o funcţionară publică din cadrul Agenţiei pentru Protecția Mediului Suceava şi o persoană fără calitate de funcţionar public).

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Suceava a admis în parte propunerea de arestare preventivă a Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava şi a dispus plasarea în arest preventiv, pentru o perioadă de 30 de zile, a cinci inculpaţi (doi lucrători ai Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava, un funcţionar public din cadrul Agenţiei Judeţene a Finanţelor Publice Suceava, o funcţionară publică din cadrul Agenţiei pentru Protecția Mediului Suceava şi o persoană fără calitate de funcţionar public) şi, totodată, a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile faţă de al şaselea inculpat, care are calitatea de funcţionar în cadrul Agenţiei Judeţene a Finanţelor Publice Suceava.

Au fost arestați preventiv Irina Ștefania Bercea și Mihaela Luciana Haucă, angajate ale IPJ Suceava, Liliana Gladun de la Agenția pentru Protecția Mediului Suceava, Gabriel Eugen Ionesi, angajat al Direcției de Finanțe, și Adrian Haucă, soțul uneia dintre polițiste. Un alt lucrător la finanțe, Radu Gherman, a fost plasat de judecătorul de drepturi și libertăți sub control judiciar.

De asemenea, în data de 23 iulie 2024, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au dispus luarea măsurii controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile, faţă de alţi doi inculpaţi (un lucrător al Poliţiei Municipiului Fălticeni şi o persoană fără calitate de funcţionar public).

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
06:11
Facturile la curent ar putea crește din nou. Ministrul Energiei estimează scumpiri de până la 10%
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!