Dragoș Pîslaru dezvăluie sumele uriașe care pot fi economisite prin interdicția cumulului pensiilor speciale cu salariul

 4 comentarii
Dragoș Pîslaru vorbește gesticulând cu mâna dreaptă într-o conferință de presă la Palatul Victoria din București, 19 august 2025

Guvernul a adoptat joi proiectul de lege care interzice cumularea pensiilor speciale cu veniturile salariale obținute în administrația publică. Premierul Ilie Bolojan a anunțat că documentul va fi trimis Parlamentului cu solicitarea de a fi dezbătut și aprobat în procedură de urgență, relatează TVR Info.

Economii de până la un miliard de lei

Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, a subliniat că inițiativa rezolvă o problemă fundamentală de echitate în sistemul public, iar economiile statului vor fi „substanțiale” de ordinul sutelor de milioane de lei.

„Din păcate, statul român nu excelează pentru faptul acesta că nu ține o evidență foarte clară. Este o problemă pe care o constat acum și când am sub lupă legea salarizării. Vă pot spune că discutăm de niște economii care sunt substanțiale. Nu vă pot da o cifră fixă, dar cu siguranță discutăm de sute de milioane de lei ca ordini de mărime, dacă nu cumva peste un miliard de lei”, a declarat Dragoș Pîslaru.

Cum se aplică măsura pentru beneficiarii de pensii speciale și militare:

  • Cei care doresc să lucreze în continuare în administrația publică o pot face, însă pensia lor necontributivă va fi redusă cu 85% pe perioada angajării.
  • Cei care aleg să nu mai lucreze la stat își vor păstra pensia specială integrală.
  • Restricția vizează strict sectorul bugetar. Cumulul oricărei pensii cu salariul este în continuare permis fără limite în sectorul privat.

Stoparea „sportului național” al detașărilor și transferurilor

Pe lângă problema pensiilor, proiectul de lege aduce clarificări majore privind detașările și transferurile din administrație, fenomen pe care ministrul Muncii l-a numit un „sport național”.

Pentru a elimina cazurile controversate (precum angajați din primării detașați pe funcții de consuli sau persoane transferate din administrația locală în cea centrală fără a avea competențele necesare), noul act normativ impune reguli mult mai stricte pentru reorganizarea instituțiilor, limitarea și clarificarea condițiilor în care se pot face detașări și transferuri dar și mecanisme mai eficiente și transparente pentru ocuparea posturilor vacante.

„Trebuie să recunosc că şi cu experienţa de ministru mă uit pe statul de funcţii şi uneori văd foarte, foarte multe suspendări, foarte multe detaşări. Lucrurile acestea trebuiau clarificate şi sunt măsuri importante pe care doar acest guvern, sub conducerea prim ministrului Ilie Bolojan, a avut determinarea să le adopte şi să pune reflectorul pe aceste lucruri”, a conchis Dragoș Pîslaru.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (4)
  • Avatar comentarii

    Toni2 30.04.2026, 15:46

    Cei cu pensii speciale militaru, polițiști, securiști erau angajați de cei din guvernele precedente, iar alții sunt invitații zi de zi la emisiuni unde iau dau cu părerea despre toate dar eu de regulă sunt parerologi nepricepandu-se la nimic decât la gargara ieftină și campanie pro-psd, in rest nulități absolute.

  • Avatar comentarii

    Constantean08 30.04.2026, 20:04

    Excepții. Bineînțeles. Lista începe cu primii speciali ai țării. Nu vă este rușine? Și aici o dați cotită? Judecătorii CCR. Primii nesimțiți. Acești zei între speciali. Speciali ordinari!

  • Avatar comentarii

    Lauruco 01.05.2026, 00:39

    În mod normal nu poți împiedica pe cineva să lucreze după ce iese la pensie, inclusiv de la stat. Dar îi puteți limita perioada la un maxim de 3 luni pe an , să zicem. Iar dacă ați fi implementat și un sistem de impozitare progresiv, eventual, nu ar mai fi interesant ca cineva care cumulează să mai facă extra bani.Buba cea mare este cum calculati pensiile. Dacă ați penaliza lumea care iese la pensie înainte de 65 și dacă ați lua în considerare un procentaj din perioada lucrata înmulțit cu o medie a celor mai buni 5 ani consecutivi, ați vedea o mare diferență la buget. Acum, sunt persoane, lucrează 3 ani și ies cu 80% din salariu. Nu e corect față de unul care a lucrat 40.

  • Avatar comentarii

    Nerasist 01.05.2026, 07:40

    Eu vreau recuperarea banilor și cei care au subminat economia națională și au ocupat locurile de munca ale celor plecați din țară, cei care nu au avut loc in tara lor, să fie condamnați pe viață.

ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!