Fosta canotoare este ţinută în viaţă doar de aparate, după ce în urmă cu câteva zile soţul ei a stropit-o cu benzină şi i-a dat foc. Imediat după ce a comis oribila faptă, Gabriel Albu a fost internat de autoritati la Spitalul de Psihiatrie „Socola”. În urma unei expertise, medicii au hotărât că a avut tânarul a avut discernamânt în momentul în care şi-a incendiat soţia, potrivit România TV.
Judecătorii Tribunalului Iaşi au decis arestarea pentru 29 de zile a lui Gabriel Albu, care este cercetat pentru tentativă la omor deosebit de grav şi distrugere prin incendiere.
Oana Albu, locuia împreună cu soţul său în casa părinţilor ei. Pentru că socrii n-au vrut să-I facă şi lui Gabriel acte pe casă, căsnicia Oanei era  una nefericită.
Pe 19 iulie, după ce s-a întors de la muncă, tânărul a mers şi a băut câteva beri, după care s-a întors acasă şi a început să se certe cu fosta sportivă.
„Inculpatul a ameninţat-o pe soţia sa că va da foc la casă, după care a luat o canistră cu benzină, pe care o folosea pentru scuter, şi a stropit-o pe victimă. Ulterior, a declanşat o bricheta”, a precizat Carmina Pascal, procuror-şef al Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi. Tânara a început să ardă ca o torţă, la fel şi casa.
Oana Albu a fost transportata cu un elicoper SMURD la Bucuresti, viaţa ei fiind salvata de medici. Din cauza rănilor deosebit de grave, medicii nu au putut interveni chirurgical.
 
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Urmărește cel mai nou VIDEO

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.