Imagini terifiante au fost surprinse pe străzile din Câmpia Turzii, unde zeci de tineri au fost filmați în agonie, după ce ar fi consumat un stupefiant numit drogul zombie.
Fenomenul zombie a luat amploare în urmă cu câteva săptămâni, când pe piața stupefiantelor din Câmpia Turzii un traficant a răspândit un nou drog.
Tinerii care ar fi consumat substanța au fost filmați în agonie, iar aceștia abia se pot mișca, relatează Turdanews.net. Vă avertizăm! Urmează imagini cu un puternic impact emoțional!
<iframe src="https://www.facebook.com/plugins/video.php?href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2Fturdanews%2Fvideos%2F234406723920311%2F&show_text=0&width=261" width="261" height="476" style="border:none;overflow:hidden" scrolling="no" frameborder="0" allowTransparency="true" allowFullScreen="true"></iframe>
Drogurile ar proveni din Spania și ar fi fost aduse în România cu autocarele. De altfel, în luna aprilie, un tânăr din Câmpia Turzii a fost prins în flagrant în Cluj, în timp ce ridica un colet în care se aflau 10 kilograme de droguri.
<iframe width="740" height="400" src="https://www.youtube.com/embed/WlehEjJKt9E" frameborder="0" allow="autoplay; encrypted-media" allowfullscreen></iframe>
Potrivit sursei citate, tinerii au ajuns în stare gravă la spital. Între timp, polițiștii de la Crimă Organizată au demarat o anchetă pentru a anihila rețeaua care distribuie stupefiantele.
Surse citate de Turdanews susțin că principalul dealer al drogurilor a fost identificat în persoana unui tânăr cunoscut în rândul consumatorilor drept "Baghera" (foto).
Bărbatul, pe numele său real Scrob Sorin Sergiu, ar fi fost ridicat din cartierul Lut din Câmpia Turzii și dus la audieri la sediul DIICOT Cluj. Printre cei ridicați se numără și elevi de liceu care ar fi consumatori de droguri, notează sursa citată.
Procurorii Direcției de de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Cluj împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Cluj – Napoca au efectuat un număr de 4 percheziții domiciliare pe raza județului Cluj, respectiv în municipiul Câmpia Turzii ( 2 percheziții domiciliare ) și în municipiul Cluj – Napoca ( 2 percheziții domiciliare ) în vederea combaterii fenomenului traficului și consumului de substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive.
În fapt s-a reținut că în perioada vara anului 2017 și până în prezent un număr de trei suspecţi, la diferite intervale de timp, au procurat, cumpărat, deținut, toate acestea în scop de revânzare, au manipulat și au vândut către diferiți consumatori, în special minori, substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive ce conțin 5 F – MDMB – PICA, 5 F -MDMB-PINACA ( 5 - floro – ADB ), FUB – AMB ( AMB – FUBINACA ), Isopropylphenidat, 4 – CMC ( Clephedrone ) etc.
Ca urmare a perchezițiilor efectuate au fost identificate și ridicate substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive, cântare electronice folosite la cântărirea substanțelor interzise, telefoane mobile etc.
În luna iunie, Libertatea a scris și despre noul tip de drog care face ravagii în Cluj. Substanța stupefiantă este fumată de tineri, iar aceștia cad lați. Efectele apar în 10 minute și sunt devastatoare. Adolescenții paralizează temporar și rămân inerți.