Drumul Spre Victorie Al Singurului Pilot De Curse în Scaun Rulant Din România. „Dacă Ei Pot, Eu De Ce Nu Aș Putea?”

În vara lui 2002, Ciprian Lupu s-a aruncat în apele mării, cum făcea de obicei când ajungea pe plajă. Era în concediu cu prietenii. La 18 ani și jumătate deja muncea și abia aștepta zilele libere. „A fost un incident stupid”, spune Ciprian astăzi. A alergat spre mare, voia să sară în apă din viteză, valul s-a retras și s-a lovit cu capul de nisip. A rămas acolo nemișcat. „Mi-am păstrat cumpătul și mi-am ținut respirația”, povestește el pentru Libertatea, în timpul unei vizite scurte în București. „Unul dintre prietenii cu care eram știa că înot destul de bine, și-a dat seama că ceva nu e în regulă și m-a scos din apă, exista riscul să mă și înec”.

Astăzi, Ciprian se pregătește pentru Raliul Bucovinei de pe 29 și 30 octombrie, ultima etapă a campionatului național, unde speră să iasă câștigător la categoria debutanți. Bărbatul, acum de 37 de ani, îmbrăcat cu tricou verde fosforescent și blugi, are pe frunte câteva cute adânci.

Drumul spre victorie al singurului pilot de curse în scaun rulant din România. „Dacă ei pot, eu de ce nu aș putea?” — Ciprian și-a urmărit visul de a deveni pilot, în ciuda accidentului petrecut când avea 18 ani. Foto: Dumitru Angelescu

Recomandări

Una dintre cele mai bătăioase ziariste din România a răbufnit: „Hoțiile din trecut s-au prescris. Cele din viitor sunt acum legalizate prin noua OUG 13”

A făcut școala de mecanici auto, dar s-a angajat ospătar

Născut în decembrie 1983, Ciprian a prins și el lipsurile de la sfârșitul comunismului și de la începutul anilor 90.
Pasionat de mașini, în copilărie voia să ajungă șofer de TIR. Prima dată s-a așezat la volanul unei mașini când era mic, ținut în brațe, în timp ce se ducea la iarbă verde cu familia, într-un Fiat roșu din 1961. Tatăl lui îl cumpărase prin 1993 și îl foloseau ca să care diverse de la țară, însă și atunci când plecau în vacanță la mare.

În adolescență, și-a dus pasiunea pentru mașini mai departe. Așa a ajuns să urmeze cursurile liceului de mecanici auto din Brașov, iar după ce a învățat câte ceva, le-a pus în practică meșterind una-alta la bătrânul Fiat. „Din păcate, mașina a ajuns într-o stare destul de proastă și am vândut-o, dar unul dintre visurile pe care vreau să le împlinesc e să cumpăr același model și să-l recondiționez”, mai spune el.

A terminat școala de șoferi profesioniști înainte de majorat, dar n-a mai apucat să-și ia permisul de conducere înainte de accident.

În vara în care i s-a schimbat viața, nu muncea ca mecanic auto, ci ca ospătar. „Era mirajul faptului că se câștigau mai mulți bani și că aveai o meserie mai curată decât în service”, explică el. Își dorea să plece să lucreze în Italia cu prietenul care l-a scos din apă după lovitură. Până la urmă, el s-a dus în străinătate, Ciprian a rămas aici.

Recomandări

Avem documente din interiorul Eurohold Bulgaria: cu 555 de milioane de lei încasați de la români, Euroins a transferat active în propriul grup de la Sofia, înainte de insolvență! Totalul mutat în două zile, sub ochii statului româ

„Dacă ei pot, eu de ce nu aș putea?”

Bărbatul își aduce aminte cât de greu a fost ce-a urmat. Medicii din Brașov l-au transferat la București pentru o operație la coloana vertebrală; unele vertebre au rămas însă afectate definitiv și n-a mai putut să meargă. „M-a motivat cel mai mult că nu voiam să depind de cineva, să devin o povară pentru familie”, explică el.

Cei de la Fundația Motivation, organizație care oferă servicii variate, printre ele consiliere și dispozitive de mobilitate, precum scaunele rulante, veneau în secțiile de recuperare din spitale. Așa au ajuns și la el și l-au chemat la sala lor de recuperare din Bragadiru, la câțiva kilometri de București. S-a dus, iar acolo a întâlnit și alți tineri în scaun rulant. A aflat că erau independenți și că locuiau singuri. „M-am întrebat: dacă ei pot, eu de ce nu aș putea?”, povestește Ciprian.
Dar recuperarea fizică și psihică au durat vreo doi ani, timp în care a trăit într-un fel de izolare, departe de viața de dinaintea accidentului, când putea ieși singur pe ușă oricând voia. „Am muncit mult ca să-mi revin”, își amintește.

Recomandări

Senatorii au dezincriminat abuzul și neglijența în serviciu sub pragul de 250.000 de lei. Dragnea și Grindeanu au încercat același lucru prin OUG 13

Cum a luat-o de la capăt

Treptat, Ciprian și-a luat în mâini noua viață: a obținut permisul în 2007 pe o mașină adaptată la nevoile lui, iar în împrejurimile Brașovului, cu tradiție în motorsport, a început să privească cu prietenii competițiile de raliuri.

Când Fundația Motivation a decis să deschidă o filială în Brașov, în 2010, i-a propus să o coordoneze. Iar de atunci se ocupă de ea și de celelalte filiale din centrul țării. E jobul lui full-time, dar și o ocazie să dea înapoi ce a primit. Se duce prin spitale și discută cu cei afectați, care urmează să se deplaseze cu scaune rulante. Împreună cu echipa le oferă asistență, astfel încât să devină cât mai independenți și, când e cazul, sprijin pentru angajare. Prin vânzarea dispozitivelor de mobilitate, organizația își asigură susținerea financiară. După ce își încheie programul, de la 17.00, Ciprian își dedică restul timpului pregătirii pentru curse.

Mentorul lui e Simone Tempestini, campion național de raliuri

Totul a început în 2017, un an în care, din pricina unor probleme în familie, Ciprian a căutat un refugiu. Și l-a găsit în motorsport. După ce a trecut vremea, și-a mai dat seama de ceva: „Dacă nu sufeream incidentul datorită – nu spun din cauza – căruia am ajuns să folosesc un scaun rulant, nu cred că eram atât de aprig să-mi urmez visul”, precizează el.

A durat până când cei de la Napoca Rally Academy l-au primit la un curs de pilotaj, căci n-aveau experiență cu oameni cu dizabilități și nici mașină de curse adaptată. Dar la mijlocul lui 2017 a făcut, în sfârșit, primul pas și s-a pregătit cu Simone Tempestini (pilot român de origine italiană), campion național de raliuri. Este în continuare mentorul lui, spune Ciprian.

La finalul aceluiași an a trăit și prima competiție oficială, la etapa de viteză în coastă de la Poiana Brașov. A participat cu mașina personală adaptată ca deschizător de drum, aceasta e persoana care se asigură că tot traseul este în regulă pentru sportivii care vin din urmă.

După aceea, până în primăvara anului 2018, când a debutat oficial în campionatul național de viteză în coastă, și-a pregătit mașina pentru provocare. A dus-o la un service, unde i-au montat diverse elemente de siguranță. Când se lucrează îi place să fie de față; atunci, de pildă, chiar el a achiziționat piesele necesare.

Din Italia și-a cumpărat un automobil cu care participă la campionatul național de raliuri din acest an, unde e considerat debutant. De aceea, mașina condusă nu trebuie să fie prea curajoasă, poate atinge cel mult 180 de cai- putere.

„Sunt sigur pe capacitățile și forțele mele”

Și-a asumat două riscuri odată ce s-a apucat de motorsport, unul financiar și unul privind propria siguranță la volan – chiar dacă ești precaut, acest sport rămâne primejdios. „Am avut o temere să nu am vreun accident, pentru că probabil aș fi îngreunat situația altor persoane (n.r. – cu aceeași dizabilitate) care ar dori să o ia pe calea asta”, crede Ciprian. „Le-ar fi mai dificil, dacă eu nu fac pașii corecți”. Vrea să fie un model de urmat, câțiva băieți cu dizabilități care i-au urmărit activitatea deja își doresc să ia această cale.

În Europa de Est nu știe să existe alt pilot de raliu cu dizabilități, însă ține legătura cu câteva persoane din Vest și cu membri ai comisiei pentru persoane cu dizabilități din cadrul Federației Internaționale de Automobilism. El află noutățile, ceilalți observă că se ivesc schimbări și la noi.

Pentru siguranța lui s-au temut mai degrabă familia și colegii, spune el, căci n-au știut la ce să se aștepte, din moment ce-a fost primul care s-a avântat spre pilotaj, în ciuda dizabilității. „Sunt sigur pe capacitățile și forțele mele”, argumentează el.

Ca să-și pregătească mașina de curse a făcut credit la bancă și crede că a meritat. O adaptare specială destinată motorsportului ajunge și la 11.000 de euro; mașina lui nu are chiar elementele de top, însă e bine echipată. „Facem eforturi financiare pentru a lua startul și, în cel mai fericit caz, avem parteneri care ne susțin participările”, explică Ciprian.
A preferat să separe această pasiune de locul de muncă și își adaptează mașinile în alt atelier. Dar și Fundația Motivation are unul lângă București, unde montează, cu autorizație de la Registrul Auto Român, adaptări importate.

„Ce se întâmplă acum pentru mine nu e izolare”

Prin pandemie, Ciprian a trecut până acum cu bine. Nici distanțarea de ceilalți nu i-a dat viața peste cap. „După incidentul ăsta am avut vreo doi ani de izolare, ce se întâmplă acum pentru mine nu e izolare”, mai mărturisește el. Pentru că a tăiat de pe listă alte activități, cel puțin anul trecut a găsit mai mult timp de antrenamente. I-au lipsit competițiile, totuși, în număr mai mare înainte de pandemie. Se bucură însă că și-a practicat fără prea mari restricții sportul, pentru care interacționează cu puțini oameni. În mașină îi este alături copilotul și mai lucrează cu o echipă de asistență. Dar s-au observat niște schimbări: din cauza instabilității economice, partenerii au avut o reținere în privința sponsorizărilor.

După accident, Ciprian n-a cerut sprijinul unui psiholog – acum crede că i-ar fi fost de folos – însă a făcut-o recent, pentru îmbunătățirea performanțelor sportive.

Drumul spre victorie e plin de încercări și surprize. La începutul campionatului național calculase că ar putea ieși pe locul cinci sau șase, iar acum crede că-i la un pas să-l câștige, la categoria debutanților.

Mai are însă un vis important: „Regretul meu cel mai mare e că nu am luat startul și la o competiție internațională”, spune Ciprian. „Dar cu siguranță anul viitor o să se întâmple”.

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email [email protected]