Poluarea de la noi nu a fost gravă
Raportul întocmit de experţii internaţionali care au venit să controleze urmările accidentului arată însă că poluarea de la noi nu a fost atât de gravă. Concentraţiile de cianură şi metale grele au scăzut rapid în Tisa şi Dunăre, iar habitatul de plante şi peşti s-a refăcut aproape complet, la câteva zile după scurgere. În plus, acelaşi raport arată că efecte toxice asupra ecosistemului acvatic nu s-au găsit prea departe de sursa poluării. În fântânile de pe teritoriul Ungariei, aflate în apropierea undei de poluare de la Baia Mare, nu s-au descoperit nici cianură şi nici metale grele. Chiar şi aşa, România a plătit ungurilor 100 de milioane de dolari despăgubiri şi a fost trasă de urechi de toată Europa. Acum însă, când în Ungaria 1,1 milioane de metri cubi de reziduuri industriale, noroi alcalin şi metale grele au fost revărsate în Dunăre, maghiarii scapă uşor. Până acum, nimeni nu le-a găsit vină. Ba, mai mult, sunt felicitaţi pentru cum au gestionat situaţia.
Noroiul toxic conţine arsenic
La 4 octombrie, anul acesta, un val uriaş de noroi toxic, provenind de la un rezervor fisurat al uzinei de alumină de lângă satul Kolontar, s-a revărsat asupra localităţilor din împrejurimi. Şapte persoane şi-au pierdut viaţa şi 150 au fost rănite. Valul poluant, care conţinea arsenic şi plumb, a distrus ecosistemele râurilor Torna, Marcal, Raab şi a ajuns într-o formă diluată în Dunăre
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_bdb8aa688f9594d1883724f7c5b83c99.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_38b820998ed12974b30b56880eb11cf3.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_a2bad3e7269f1057ba424799f89509cd.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_558f1eda72f254b52e299b032bb4f21a.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_3f0cb0e2d9eab9e74d568bd5e4099da3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_b32ac7fa1d7535f190dbb7a04323feb6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_6b632de5636650661615b2b76fa5c7c4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_5d1e3361c989b00593fe24d6384b4cec.jpg)