Iuliana Ciolcă și Lucreția Postelnicu, ultima fiind și președinta completului de la Curtea de Apel București, au acordat termen pe 10 decembrie în dosarul Hexi Pharma.
Cuprins:
”În baza art. 395 alin. 1 Cod proc. pen., dispune repunerea cauzei pe rol în vederea discutării reluării cercetării judecătoreşti. Acordă termen la data de 10.12.2020, ora 12:00, pentru când se vor cita părţile. Se va asigura apărarea inculpaţilor, în sensul că se vor contacta apărătorii aleşi ai acestora. Pronunţată în şedinţă publică, azi 12.11.2020”, e decizia Curții de Apel București.
Asta după trei amânări, o lună și jumătate de deliberări - pronunțarea inițială fusese stabilită pentru 1 octombrie.
Nu este ceva ieșit din comun, iar repunerea cauzelor pe rol se face, de obicei, când judecătoarele nu sunt pe deplin lămurite în legătură cu unele aspecte și vor să le clarifice cu părțile din dosar.
Noul termen a fost setat pe 10 decembrie 2020, când cei doi directori ai companiei vor fi aduși în fața instanței.
La trei ani după ce a început judecarea dosarului în primă instanță, completul de la secția a II-a penală a Curții de Apel București va decide ce se întâmplă în cazul dezinfectanților diluați.
Procesul a pornit la un an și jumătate după ce, în aprilie 2016, jurnaliștii de la Gazeta Sporturilor au prezentat cum firma Hexi Pharma diluează dezinfectanții distribuiți în peste 300 de spitale din țară.
Flori Dinu și Mihail Leva, cei doi directori ai Hexi Pharma, așteaptă deciziile celor două judecătoare, Iuliana Ciolcă și Lucreția Postelnicu. În primă instanță, ambii au fost condamnați la 3 ani, respectiv 3 ani și 8 luni de închisoare.
Mai mult, Tribunalul București hotărâse, pe 30 ianuarie 2019, și dizolvarea Hexi Pharma, precum și o amendă în valoare de 2,6 milioane de lei.
132 de spitale s-au constituit ca parte civilă în proces, însă puține au fost reprezentate în instanță de avocați.
Cele două judecătoare de la Curtea de Apel care ar fi putut da azi decizia finală sunt:
Iuliana Ciolcă
Lucreția Postelnicu