Administrația comunei Ciugud a prezentat mai multe fotografii cu zona de agrement care va deveni realitate în cadrul unui proiect finanțat cu bani europeni prin programul FLAG Bazinul Mureşului, Secaşelor şi afluenţii acestora, scrie Ziarul Unirea.

„Un proiect ambiţios al Primăriei comunei Ciugud, care prinde contur tot mai mult, este amenajarea zonei de agrement de pe malul Mureşului din zona Drîmbar, Aceasta va cuprinde un debarcader, terenuri de fotbal, tenis, zone de promenadă, pescuit, campare (pentru rulote şi corturi) şi de picnic”, a precizat Primăria Ciugud pe Facebook.

Comuna Ciugud va avea debarcader și zonă de agrement pe râul Mureș (1)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 8

Club de golf unic în România deschis la Ciugud, în Alba. Vezi unde merge preşedintele Iohannis în weekend – FOTO

Oamenii din opt localități vor beneficia de debarcadere cu ambarcațiuni care vor putea fi folosite în scop turistic. Distanţa acoperită este de peste 60 de kilometri, între Sîntimbru – Alba şi Geoagiu – Hunedoara.

::placeholdeR–>

Reprezentanții Primăriei Ciugud susțin că pontonul va fi proiectat unitar în așa fel încât să se diferențieze de cele private.

REPORTAJ/La Ciugud, „viaţa la ţară e ca afară”: utilităţi în fiecare casă, piste de biciclete, drumuri asfaltate. Comuna falimentară e acum milionară

Edilul Gheorghe Damian vrea ca investiția să fie gata în vara anului viitor.

Proiectul cuprinde şi realizarea unei hărţi a pescajului, a adâncimii râului Mureş prin care să se încurajeze circulaţia ambarcaţiunilor mici, dar nemotorizate.