Ea este Tatiana, ucraineanca spânzurată în fața tribunalului unui oraș ocupat de ruși, după ce le-a strigat polițiștilor „Skadovsk este Ucraina”

 1 comentariu
Arhiva foto

La mijlocul lunii octombrie, la Skadovsk, ocupanții ruși au ucis-o pe Tatiana Mudrenko, în vârstă de 55 de ani. Potrivit surorii ei, Natalia Cernaia, femeia a fost spânzurată în fața tribunalului local, iar pe certificatul de deces cauza morții e „ asfixie mecanică”, scrie portalul ucrainean de știri Fakty.

Micul port Skadovsk de la Marea Neagră a fost ocupat de forțele ruse, după invazia Ucrainei, la sfârșitul lunii martie. Aflat în regiunea Herson, orașul are puțin peste 17.000 de locuitori și în octombrie a fost teatrul unei execuții publice. O femeie a fost spânzurată în fața tribunalului local, iar geamăna ei a oferit detalii teribile despre moartea Tatianei.

Fotografia cu Tatiana pe care sora ei geamănă a publicat-o pe Facebook, încercând să afle informații despre soarta ei

Tatiana și Natalia s-au născut și au crescut în apropiere de vărsarea Niprului în mare, dar cele două femei trăiau acum în orașe diferite. Asistentă medicală pensionată de curând, Tatiana locuia în Skavadovsk, în vreme ce Natalia avea casa în Dnipro.

Imediat după ce rușii au ocupat Skavadovskul, oamenii au protestat, mai ales după arestarea primarului ucrainean. Soldații ruși au folosit gaze lacrimogene pentru șa dispersa demonstranții. Apoi mulți ucraineni au fugit din oraș, iar alții au devenit colaboratori ai ocupanților.

„Sora mea a continuat să meargă pe bicicletă cu steagul ucrainean, vorbea ucraineană și era foarte enervată că vecinii ei, care chiar ieri spuneau despre Ucraina că e acasă, au început să simpatizeze puternic cu Rusia.”, povestește Natalia.

„Era asistentă medicală, după pensionare a lucrat ca paramedic la fabrica locală Slavutici, a lucrat în secțiile de pneumologie, chirurgie și boli infecțioase din mai multe spitale. A fost întotdeauna respectată pentru ajutorul pe care l-a dat și pentru inima ei bună”, și-a amintit geamăna victimei ocupanților ruși.

Mudrenko și soțul ei nu au mai putut primi pensie ucraineană după ocuparea orașului și au supraviețuit vânzând produse din grădina lor, prăjituri de casă și vin, la piață. Surorile au continuat să vorbească la telefon. Tatiana Mudrenko i-a spus surorii ei despre numărul tot mai mare de colaboratori și că se teme pentru viața ei. Era cunoscută ca o pro ucraineană activă și nu se sfia să arate asta.

Tatiana se temea că va fi ucisă în Skadovsk

„A fost și un primar care le-a spus să stea liniștiți și să facă orice spun ocupanții. Dar Tatiana a luat o poziție pro ucraineană, nu a tăcut. A fost prima la mitinguri.

Apoi, mi-a scris că a fost urmărită. Nu a dat niciun detaliu. Doar mi-a spus că atunci când totul se va termina, ne vom întâlni și îmi va spune totul și a adăugat: „dacă rămân în viață”. Această frază mi-a rămas în cap”, își amintește Natalia.

Apoi, la începutul lunii octombrie, Tatiana și soțul ei au fost opriți în trafic de o mașină a poliției colaboraționiste. Strada era aglomerată, oamenii au sărit în ajutorul cuplului și polițiștii i-au eliberat pe cei doi soți. Dar seara, agenții au intrat peste ei în casă.

Proteste în Skadovskul ocupat. Foto: Telegram

„Casa a fost jefuită, mașina și bicicletele au fost luate. Tania a vorbit tare, așa făcea mereu, ca să audă vecinii. Le-a spus invadatorilor că Skadovsk este Ucraina și nu va fi niciodată rusesc. Sora mea și soțul ei au fost duși la un centru local de detenție preventivă.

Corpul ei atârna în fața tribunalului din Skadovsk

Pe 7 octombrie, legătura cu Tatiana a fost întreruptă. Curând mai mulți oameni mi-au trimis informații de pe un site despre o femeie moartă și fotografii. Are semne de strangulare. Mi-am recunoscut sora în fotografie.”, a spus Natalia.

Pe siteurile pro-ruse au apărut informații că era spion ucrainean în oraș și s-a sinucis. Au numit-o „ochii Skadovskului”, sugerând că umbla prin oraș ca să vadă și să raporteze ucrainenilor ce se întâmplă.

„Este clar că aceasta nu este sinucidere. Sora mea nici nu știa să lege frânghia aia. Și chiar în fața tribunalului?! Ea, se pare, a fost predată de colaboratorii poliției.”, a mai spus geamăna victimei, care apoi a aflat mai multe detalii de la rudele unor asistente medicale din Skavadovsk.

„Asistentele au confirmat că Tania a fost ucisă. Mi-a spus toate detaliile: ar trebui să știi. Au turnat ceva în gura Taniei și au spânzurat-o în fața tribunalului din Skadovsk. De ce au atârnat-o, nu știu. Trupul ei atârna pe stradă.”

Apoi a aflat că Tolik, soțul surorii ei, a fost eliberat după două săptămâni, cu brațul stâng rupt, cu urme vizibile de bătaie. A îngropat-o pe Tatiana chiar de ziua ei, la început de noiembrie, apoi a dispărut din nou. Nimeni nu știe dacă mai e în viață.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Jumbo 05.11.2022, 13:38

    Era pensionara intr un stabiliment soldatesc si nu si facuse norma de 30 de clienti zilnic. Merita????

ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
8 sept.
Europa a început să-și mute rezervele masive de aur din Statele Unite: Spania și Italia încă stau pe gânduri
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!