De Răzvan Mihalașcu, Dumitru Angelescu (foto/video),

Ecaterina Andronescu a rostit un discurs cu prilejul ceremoniei de absolvire de ingineri, în calitate de președinte al Senatului universității Politehnica București.

„Le vreți (bancnotele – n.r.)? Atunci o să procedez așa. O să le mototolesc și o să vă întreb dacă le mai vreți?

Da (strigă absolvenții din sală – n.r.)!

Putem să mergem mai departe și anume să le aruncăm pe jos și să le călcăm în picioare. Le mai vreți?

Da! (se aude din sală – n.r.)

Filosofia acestei experiențe este cât se poate de clară. Le vreți și mototolite, le vreți și călcate în picioare pentru că au valoare.

Mesajul meu este următorul. Dacă în viață, pentru că viața are și urcușuri și coborâșuri, dacă se mai întâmplă să fiți mototoliți sau uneori chiar să fiți călcați în picioare, nu vă pierdeți cumpătul pentru că aveți valoare și vă respectăm și vă prețuim pentru valoarea pe care o aveți.

Și această valoare v-a fost crescută în școala pe care astăzi o terminați”, a declarat Ecaterina Andronescu.

Discursul a fost rostit în fața celor 3.341 de absolvenți ai Universității Politehnica din București, promoția de ingineri 2019 „Petrache Poenaru”, aflați în complexul Romexpo.

Ecaterina Andronescu a făcut acest gest inedit la opt ani după unul similar. Mai precis, în iulie 2011, tot în fața absolvenților de la Politehnică, Ecaterina Andronescu a motolit și a călcat în picioare o bancnotă de 100 de lei și una de 1 leu.

„Chiar dacă uneori viaţa ne mai mototoleşte, rămâne valoarea pe care o avem”, spunea Ecaterina Andronescu, în urmă cu opt ani.


Citește și:

Ordonanța militară 6 la MAI, reacția dură a lui CTP: „De ce acum?”
GSP.RO

Ordonanța militară 6 la MAI, reacția dură a lui CTP: „De ce acum?”

Horoscop 31 martie 2020. Vărsătorii devin o sursă reală de stres
HOROSCOP

Horoscop 31 martie 2020. Vărsătorii devin o sursă reală de stres