„I-am fost educatoare patru ani. A fost o minune de copil. A fost un copil foarte bun, un coleg foarte bun. L-am văzut în clasa a opta sau când era la liceu. Mergea la un post de radio, că avea emisiune. Și mi-a promis că mă va ajuta să îmi fac ținuta de soacră, iar de atunci nu ne-am mai întâlnit. Am rămas fără cuvinte la aflarea veștii. E ca și copilul meu. Dumnezeu să-l odihnească”, a declarat fosta educatoare a lui Răzvan Ciobanu.

La capelă a mai ajuns și fostul șofer al lui Răzvan Ciobanu.

„E foarte greu, nu am cuvinte. Acum ne-au rămas doar amintirile. Era un om foarte bun. Am stat patru ani cu el zi de zi, din 2008 până în 2012, am trecut prin perioadele grele”, a declarat bărbatul.

Întrebat despre ce crede că s-a întâmplat cu designerul, șoferul a pus accidentul pe seama oboselii.

Designerul Răzvan Ciobanu a murit duminică noaptea într-un accident rutier produs în localitatea Săcele din județul Constanța. Mașina în care a murit designerul Răzvan Ciobanu nu se afla în proprietatea creatorului de modă. Surse din rândul anchetatorilor au precizat pentru Libertatea că autoturismul aparține unei femei care, cel mai probabil, i-o împrumutase.

Trupul neînsuflețit al lui Răzvan Ciobanu a fost depus marți la capela cimitirului Progresul din București. Înmormântarea va avea loc joi.


Citește și:

Aplauze pentru regizorul Cristi Juncu, pentru că a montat la Teatrul Mic un spectacol care privește neutru către violuri!

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.