Cozi lungi s-au format sâmbătă la benzinăriile din Marea Britanie, unde lipsa acută a şoferilor de camioane a dus la raţionalizarea carburanţilor şi la închiderea unor pompe, determinând guvernul să se gândească la emiterea unor vize temporare de muncă pentru străini, transmite agenția Reuters, preluată de News.ro. Prețul la energie electrică a crescut, iar fabricile, restaurantele şi supermarketurile au fost și ele afectate.
Cuprins:
Automobiliştii au format cozi urișe la stațiile de benzină pentru a-şi alimenta vehiculele, după ce un distribuitor mare a anunţat că raţionalizează vânzările, iar alți operatori au spus că sunt nevoiţi să închidă unele benzinării, provocând panică în rândul cumpărătorilor.
Pentru liniștirea oamenilor, guvernul britanic şi companiile petroliere au specificat că există stocuri mari de benzină şi motorină şi că nu există motive de îngrijorare, dar lipsa şoferilor de camioane afectează transportul carburanţilor din rafinării la benzinării.
Comercianţii avertizează că se va produce o perturbare semnificativă a aprovizionării lor în perspectiva Crăciunului, context în care biroul premierului Boris Johnson a anunțat că este în căutarea unei soluţii pe termen scurt pentru a rezolva lipsa şoferilor de vehicule de mare tonaj.
Asociaţia transportatorilor rutieri din Marea Britanie a spus că ţara are un deficit de circa 100.000 de şoferi, un rezultat al plecării lucrătorilor din sector, al Brexitului şi al COVID-19, care a dus la oprirea pregătirii şoferilor şi a testărilor de circa un an.
Agenția France Presse, citată de Agerpres, a notat că Executivul de la Londra a decis sâmbătă ca Marea Britanie să acorde până la 10.500 de vize temporare de muncă, drept răspuns la lipsa forţei de muncă, o schimbare neaşteptată în politica sa de imigraţie post-Brexit.
Aceste permise pe o perioadă de trei luni, din octombrie până în decembrie, sunt menite să atenueze lipsa flagrantă de şoferi de camioane, dar şi de personal în sectoare cheie ale economiei britanice, cum ar fi creşterea păsărilor.
Vineri, ministrul transporturilor, Grant Shapps, a declarat că va analiza posibilitatea de a recurge la şoferii din cadrul forţelor armate pentru a putea ajuta la rezolvarea crizei de şoferi de camion.
Ieşirea din UE a Regatului Unit a însemnat pierderea unui uriaş rezervor de mână de lucru. Peste 50.000 de emigranţi au plecat în al doilea semestru al anului trecut, potrivit unor estimări guvernamentale, iar analiştii se aşteaptă la un număr şi mai mare în acest an.
Premierul Johnson se confruntă cu o presiune în creştere, în contextul în care criza de COVID-19 şi consecinţele Brexitului au accentuat lipsurile, pe lângă creşterea preţurilor la energie.
Fabricile, restaurantele şi supermarketurile au fost afectate de lipsa şoferilor de camioane de săptămâni sau chiar de luni.
Lanţurile de fast-food au rămas fără milkshake-uri şi băuturi luna trecută și au fost obligate să scoată unele produse din meniu, iar lanţul Nando a închis temporar zeci de restaurante din lipsa cărnii de pui.
Foto: Profimedia