Turma de elefanți a fost monitorizată pe parcursul migrației de peste 25.000 de polițiști, dar și cu drone. În cei peste 500 de kilometri parcurși, elefanții au străbătut câmpii, dar și periferii ale orașelor, au distrus recolte de milioane de dolari și au avariat clădiri.

Pe măsură ce turma s-a apropiat de așezări omenești, rezidenții au fost relocați temporar, pentru a preveni confruntarea cu animalele. În total, potrivit agenției chineze de stat Xinhua, în jur de 150.000 de persoane au fost evacuate.

Pentru a se asigura că elefanții păstrează traseul corect, echipele de monitorizare au folosit garduri electrice, momeli și au creat drumuri artificiale.

Duminică, toți cei 14 elefanți se aflau la circa 200 de kilometri de rezervația Mengyangzi, habitatul lor natural. Turma tocmai traversase râul Yuanjiang.

Experții nu s-au pus încă de acord asupra motivului pentru care elefanții își părăsesc habitatul uzual și pleacă în călătorii de sute de kilometri.

Unii susțin că este vorba de faptul că turma este condusă de un lider fără experiență, care se rătăcește, în timp ce alții cred că elefanții ar putea încerca să își caute un nou loc de trai.

Elefantul asiatic este o specie protejată, în pericol de dispariție. În China trăiesc doar aproximativ 300 de elefanți sălbatici, majoritatea în sudul provinciei Yunnan, la fel ca și turma monitorizată.

Elefanti China, profimedia-0626370835Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 13

Foto: Profimedia, Capturi Al Jazeera

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.