Președinta USR a spus într-o conferință de presă că știe faptul că atât de „mulți oameni care s-au săturat de aroganță, de combinații, de decizii luate la nivel înalt doar în interesul unora și așteaptă o schimbare”.
„Sunt aici ca să vă asigur că sunt schimbarea pe care o așteptăm noi toți, oamenii de bună credință. Un președinte al oamenilor, nu al găștilor, nu al combinațiilor! Dar, pentru asta trebuie să fim uniți! Putem să stricăm blatul PSD în această duminică, la vot! Nu pot ei combina cât puteți voi vota!”, a afirmat Elena Lasconi.
Transparentizarea cheltuielilor Administraţiei Prezidenţiale, o prioritate
Planul Elenei Lasconi pentru primele 100 de zile de mandat la Cotroceni are ca prioritate transparentizarea cheltuielilor Administraţiei Prezidenţiale. Lasconi spune că va implementa o scrisoare anuală pentru toţi românii, în care le va explica ce a făcut statul cu taxele plătite de ei.
Ea a promis că va merge în Parlament să ceară corectarea legilor Justiţiei şi va depune jurământul de preşedinte al României atât în faţa Parlamentului, cum prevede legea, cât şi în faţa cetăţenilor, în Piaţa Universităţii.
„Voi fi un preşedinte printre oameni, un preşedinte care uneşte toţi românii. Nu voi fugi de cetăţeni, nu voi fugi de presă. Voi asculta care sunt problemele oamenilor şi voi lucra alături de guvern pentru a găsi soluţii. Eu nu voi pleca în vacanţe de lux pe banii românilor, ci voi negocia cu toată forţa pe plan extern pentru ţara noastră şi voi lucra cu guvernul pentru a avea o Românie prosperă”, a spus Lasconi.
Aceasta a precizat că prima vizită oficială în calitate de șef de stat o face efectua în Republica Moldova, pentru a discuta cu Maia Sandu.
„Maia Sandu este o femeie puternică, un preşedinte care şi-a pus ţara pe direcţia spre Vest şi e categorică în alegerea drumului de parcurs al fraţilor noştri de peste Prut. Vreau să îi arăt Maiei Sandu că nu e singură în acestă luptă, vreau să învăţ din experienţa ei”, a declarat Elena Lasconi.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_41cb84764f331a45a7aa50ea06c77840.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_ac4acc793064ef073ac3cd771d0ff500.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_2d20f39118d0961d47c2baf99dfb19f4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_07cf09baedddb639c3618b870c59bdb6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_cab702654cbe9634e08b6b9e7a93d4e5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_6d4d96122220218da965a4c7b31ca88a.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_221ed4254d7f2bb2fff1f7f21b996abd.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_6c2ba8689ccc4509020c6a3f0ff8451f.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_1b64a613bc9e517ee93b128c1480f2ad.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_f99aa828b836fa7e4955371fedbe7122.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_4a1a8f7de9aa390649ba316119cab254.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_ba6011d9afbb8cb405bfafe0ba63d961.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_42bd69e6a8458a3fd22eca71978519a1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_e7b2567a4dd57dbfcaaa8f78ad350a14.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_d2bd429cb9a5fa5f5cc30840b118bc17.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_7348d2ae56a8f557d77564ff8f479a1a.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_70d6118bd52f58e00266aa8979ccd462.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_8e0b3625b2c0d471380c92b3461b8082.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_3966f2134ce2ab09b647f0bf7e158e2b.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/plugins/rro-feed/no-picture.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/288_50a5c96ea5c0c99b041c60dfcd3cd56e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_a482769b7c7def22342eb03aca59ff46.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_c34e2aeb4e42eca9a6bea5fa2c0f4174.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_6f8db69c41b5f8d78f2c1fe2960fe8cf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_e59a0c72591efa064e3077eca6563223.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2024/11/whatsapp-image-2024-11-22-at-15-40-082c530f34.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_1e6707c9ae2bf785c92cd20aa4306445.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_7f09d53244f64aef28a1300a0ae5ea59.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/pasajul-rutier-de-pe-dn2-peste-autostrada-a7-a-fost-deschis.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/amenzi-controale-balastiere.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_49e0e79c56c84e695d1dcaf69bc50142.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/287_42bab4db1009d005eb313cf5e93a1746.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2024/12/ana-morodan-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/holy-molly-andrei-banuta-intrebarea-mesei-rotunde.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_26b5b98cef15176f73b5d6e7fd45f3ff.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_41bf4be5b34163f96e1ee8457c7255a5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/ciprian-ciucu-depundere-candidatura-primaria-bucuresti-13-noiembrie-2025-11.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/08/guvernul-isi-asuma-raspunderea-pe-al-doilea-pachet-de-masuri-fiscale-pe-1-septembrie-desi-ilie-bolojan-daduse-alt-termen-e1756539069155.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/horoscop-22-noiembrie-2025.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2021/11/cimpanzeul.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2021/11/hamster.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/oboseala.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/somn.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/supe-ciorbe-iarna-in-sezonul-rece.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/alimente-la-cafea.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/de-ce-nu-infloreste-craciunita.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/actorul-virgil-andriescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/jocul-chiuvetei.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/tren-electric-coradia-stream.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/protest-piata-victoriei-pensii-speciale-elefant-roz-21-noiembrie-2025.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/09/klaus-iohannis-va-fi-executat-silit-ca-orice-roman-daca-nu-preda-casa-din-sibiu-de-bunavoie-anunta-seful-anaf.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/nicusor-dan-presedinte.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/ludovic-orban-si-nicusor-dan-profimedia-1043861941.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2025/11/ilie-bolojan-1.jpg)
Toni2 22.11.2024, 21:11
Candidata lasconi e penibilă habar nu are de politică, de relațiile internaționale, vine cu un exemplu *** că fica ei e simpatizantă a Palestinei și a informat-o pe ea că a văzut copii morți este de-a dreptul penibilă, in orice război mai vezi și copii morți, fica ei care o informează pe ea aiurea este cam dusa cu pluta rau de tot.
Toni2 22.11.2024, 21:48
Pasarea malai visează, și asta ți-a zis tot fică ta, simpatizanta a Palestinei, sa dumvseruisi nu au nici o șansă.
popav 22.11.2024, 22:56
D-na Lasconi nu stie cam ce e pe la Cotroceni. Ar trebui sa stea de vorba pe indelete cu Emil Costantinescu. Sau mizeaza pe punerea in mainile lui Basescu a fraielor iar ea sa fie doar prezenta la ceremonii? De la o vreme marinarul a scos capul de la cutie si e clar ca se viseaza copresedinte.
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.