Această schimbare de atitudine a lui Crin Antonescu i-a luat prin surprindere pe colegii de guvernare, atât pe social democraţi cât şi pe conservatori. De altfel, din partea acestora din urmă a venit atacul care a dus la ruperea ACD. Dan Voiculescu, preşedinte fondator al PC, i-a reproşat public preşedintelui PNL apropierea evidentă de Traian Băsescu. Răspunsul lui Crin Antonescu a fost unul fără precedent: a rupt colaborarea cu PC.
Însă chiar dacă pentru unii acţiunile lui Crin Antonescu confuze, Elena Udrea consideră că USL este aproape de final, iar şeful senatorilor se pregătește să candideze singur la prezidențiale.
„Se apropie sfârșitul USL. Antonescu se pregătește să candieze singur. Are o ocazie extraordinară să se dezică de Voiculescu”, a spus Elena Udrea pentru B1TV.
Tocmai de aceea, Antonescu a profitat de prima ocazie pentru a se dezice de Dan Voiculescu. Cea mai puternică blondă din politica românească spune că preşedintele PNL vizează electoratul lui Traian Băsescu şi că nu are nicio şansa dacă este perceput ca partenerul mogulului media.
„Antonescu vizează electoratul de dreapta, al lui Băsescu. Nu se poate adresa electoratului de dreapta fiind partener cu Voiculescu. E convins că la cum merge guvernarea, în turul 2 sunt șase mari să iasă candidatul de dreapta”, a mai spus fostul ministru al Turismului.