Întrebată dacă a luat mită de la vreun „băiat deștept din energie” pentru a-i asigura câștigarea unui contract cu statul român, Elena Udrea a negat. „Exclus. Nici măcar procurorii nu spun că aș fi pretins ceva. Chiar și procurorii mă acuză că aș fi acceptat ca Buzăianu să trimită la partid niște bani, bani care au fost folosiți în campania electorală. Chiar asta spun procurorii”, a spus Elena Udrea.

„Nu este luare de mită, este trafic de influență în dosarul acesta, iar acuzația este că aș fi acceptat, în calitate de lider al PDL București, ca Buzăianu să trimită niște bani la partid, bani care au fost folosiți în campania de la alegerile locale de la București în anul 2012”, a completat Elena Udrea.

În iulie 2020, Radu Budeanu, patronul Cancan și Gândul, a recunoscut la DNA că a intermediat o mită de 3,8 milioane de dolari către Elena Udrea, pentru ca politicianul să-i dea în continuare contracte guvernamentale lui Bogdan Buzăianu.

„Pe lângă dosarul în care am luat opt ani de închisoare cu executare pentru finanțarea referendumului din 2009, acesta este un alt dosar de finanțare de campanie electorală, cea din 2012, la care eu nu am candidat”, a punctat Elena Udrea.

Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”
Recomandări
Medicii ieșeni vizați de o anchetă DIICOT privind traficul și consumul de droguri au fost antrenați și plătiți pe bani europeni. „Petreceau cu ușa-nchisă în timpul gărzilor!”

„Mă gândesc că dacă tot, astăzi, campaniile se finanțează din bugetul de la stat, milioane de euro din bugetele de stat merg astăzi către partide, către campaniile electorale și totul este bine și nimeni nu se sesizează cu privire la nimic, mie îmi arată ceea ce se întâmplă în continuare, că sunt chemată săptămânal la Curtea de Apel sau la Înalta Curte, două lucruri: unu, că în continuare sunt o țintă pentru cineva în această țară și, doi, că DNA este ce a fost de la început, adică un instrument politic”, a precizat Elena Udrea.

„Dacă ei cercetează campaniile electorale din 2009, din 2012, dar nu au curaj să se ia de alte nenorociri pe care le fac guvernanții de astăzi, înseamnă că este un instrument politic și întotdeauna va cerceta pe cei care au fost, niciodată pe cei care sunt la putere”, a mai spus Elena Udrea.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
Știrileprotv.ro
A început renumărarea voturilor din primul tur al prezidențialelor. Când va fi anunțat rezultatul
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Viva.ro
BREAKING! CSAT a dat verdictul: "Evaluări cu privire la posibile riscuri la adresa securității naționale...”. Ce se întâmplă în aceste momente: "Din analiza documentelor a reieșit..."
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
FANATIK.RO
Băutura care are beneficii uimitoare pentru intestin și imunitate. I se mai spune și ”aurul lichid”
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
GSP.RO
Numărul 6 ATP s-a logodit cu Maria: „«Da»-ul cel mai ușor de rostit”
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Elle.ro
Kevin Costner și Sharon Stone, cel mai nou cuplu de la Hollywood? Cum au fost surprinși cei doi
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Unica.ro
Cum arată casa Elenei Lasconi din Câmpulung Muscel. 'Toţi banii pe care i-am făcut i-am investit aici' / FOTO
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Observatornews.ro
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții
HOROSCOP
Horoscop 29 noiembrie 2024. Capricornii au parte de o zi care îi invită la destindere, dacă nu totală, măcar parțială, la nivelul minții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI