Elena Udrea: "Ponta l-ar fi ameninţat pe adjunctul SRI că îl va concedia dacă ajunge preşedinte". Vezi ce a răspuns premierul!

Comentează
Arhiva foto

Conform Elenei Udrea, amenințarea lui Victor Ponta ar fi avut loc în prezența mai multor persoane. "Păi, spre exemplu, când îi spuneam domnului Maior că dl. Coldea conduce, de fapt, serviciul, în realitate, şi ţinta este să aibă toată puterea, îmi spunea că nu este aşa şi mi-a garantat de foarte multe ori, ca argument, "o sa vezi, dl. Coldea îşi va da demisia odata cu mine, va pleca odata cu mine din acest serviciu, fiindca noi am fost aduşi de Traian Băsescu şi noi plecăm odată cu el". Aş fi curioasă acum dacă domnul Maior mai susţine chestia asta. Mai era un aspect pe care probabil că ar trebui să-l confirme Victor Ponta - eu l-am auzit în foarte multe locuri şi a contribuit în timpul campaniei la ideea că se doreşte a fi adus Klaus Iohannis, nu că ar fi fost mai rău, evident că între Victor Ponta şi Klaus Iohannis vedem încă o dată că este foarte bine că este dl. Iohannis preşedinte, chiar dacă votul n-a fost neaparat pro-Iohannis, ci anti-Ponta - dar mai era un aspect... S-a spus că undeva spre ziua lui Victor Ponta, undeva spre toamnă, într-o adunare din aceasta neoficială, fiind de faţă şi dl. Ponta, şi dl. Coldea - aş mai dea si alte nume, dar nu mai sunt sigură şi n-aş vrea să pun nişte oameni să dezmintă eventual - domnul Ponta i-ar fi spus domnului Coldea: "Domnule general, dacă ajung preşedinte, căutaţi-vă de lucru!". Şi a continuat spunând "Şi ţineţi cont că am curaj să spun lucrul acesta în conditiile în care încă nu am ajuns preşedinte", a povestit Udrea pentru Hotnews.ro.

Răspunsul lui Ponta nu s-a lăsat mult așteptat: "99% din ceea ce spune doamna Udrea nu ştiu dacă este adevărat sau nu, în general sunt lucruri extreme de spectaculoase, care pot să fie şi fantaziste. Ceea ce pot să vă asigur este că nici doamna Udrea, nici alte doamne sau domni, nu m-au influenţat în niciun fel, nici în sens pozitiv, nici în sens negativ, şi nu au venit să-mi spună de doamna Kovesi că este bună sau rea. Decizia pe care am luat-o referitoare la propunerea doamnei Kovesi s-a bazat pe ceea ce v-am spus atunci şi vă spun şi acum, pe faptul că instituţiile internaţionale cu care România colaborează, vorbesc de Comisia Europeană în primul rând, dar şi SUA, partenerii noştri internaţionali mi-au transmis în discuţii mai mult sau mai puţin oficiale faptul că este important pentru România să aibă în fruntea DNA persoane cu credibilitate în acest domeniu. Nu trebuia să îmi placă mie sau altcuiva, ci trebuia să aibă credibilitatea necesară".

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan a anunțat răspunsul Comisiei Europene la draftul Legii salarizării care va fi prezentat și la Cotroceni
10 sept.
Ilie Bolojan, despre zborul privat spre Mykonos în care a fost și judecătorul CCR Cristian Deliorga: „O imagine care îţi poate reliefa ce înseamnă statul paralel”
Barbatul acuzat si retinut pentru spionaj in favoarea Rusiei, Ivan Kutsenko, este escortat in sediul Curtii de Apel Bucuresti, in Bucuresti, 8 septembrie 2026. Inquam Photos / Octav Ganea
10 sept.
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
10 sept.
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
10 sept.
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Ilie Bolojan este premierul României din iunie 2025, dar a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026. Foto: Profimedia
10 sept.
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
Arhiva foto
10 sept.
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
Ultimele știri
06:56
Armata israeliană a aruncat în aer tunelurile Hezbollah din sudul Libanului. Explozia masivă a provocat un seism de 4,1 pe scara Richter
Interviu
06:47
Totul despre piața vânzării de bilete online, cu Vlad Enăchescu, managerul Eventim România: „Facem platformă de revânzare, ca să contracarăm site-urile de «speculă oficială»”. Cum au lovit industria de ticketing creșterea TVA, lipsa de săli și de performanțe sportive: „Asta e drama”
06:45
Rusia a atacat Kievul cu drone cu propulsie cu reacție. 7 oameni au murit, 120 au fost răniți și un bloc cu 9 etaje a fost mistuit de flăcări
06:29
Ilie Bolojan, reacție după ce AUR a ajuns la aproape 40% în sondaje: „AUR are un avantaj că nu a fost niciodată în guvernare”
TRENDING
10 sept.
Nadia Comăneci, primele declarații după ce a semnat cu PRO TV: „Înțeleg din tot sufletul”. Va fi în juriul „Românii au talent”
10 sept.
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
10 sept.
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
10 sept.
Horoscop 11 septembrie 2026. Leii au multe pe cap, mai ales din domeniul financiar, multe de organizat, de ordonat și administrat
Lemne de foc. Foto: Profimedia.
10 sept.
Lemnul de foc cu cea mai mare putere calorică, ce arde lent și ține căldura mai mult decât stejarul
Pașaport, fotografie ilustrativă. Foto: Profimedia
10 sept.
A vrut să intre în Germania, dar polițiștii i-au desenat o literă în pașaport și l-au urcat în primul avion. Ce înseamnă marcajul „C”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
10 sept.
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
10 sept.
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
10 sept.
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Lucian Pahonțu a reacționat după acuzațiile privind Revoluția din 1989 și Mineriada 1990. Niciun cuvânt despre Vasile Milea
10 sept.
Press One: Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
Imagine din timpul arestării unuia dintre presupușii ucigași ai românului omorât în Danemarca Sursa foto: captură YouTube/ Poliția Română
10 sept.
Un român a fost ucis, legat de o baterie și aruncat într-un râu, în Danemarca. Suspecții au fost arestați în patru județe din țară
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
10 sept.
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
10 sept.
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate