La Colegiul Național „Liviu Rebreanu“ din Bistrița, elevii de clasa a XII-a au privit festivitatea de absolvire de la garduri, iar ultimul clopoțel a sunat într-o curte goală, relatează site-ul din Bistrița observatorbn.ro.

Elevi care plâng lângă curtea şcolii unde n-au voie să intre, scaune goale şi poze prinse cu cleşti de rufe pe o sfoară. Cum au arătat ceremoniile de absolvire a liceului
Elevii din Bistrița plâng în ultima zi de liceu | Foto: Observatorbn.ro

Elevii au declarat pentru observatorbn.ro că nu vor ierta Guvernul, care a neglijat acest moment atât de important pentru ei și nu a creat un cadru legal pentru ca festivităţile de absolvire să poată fi organizate, chiar și în condiții de distanțare. 

Directorii unităților de învățământ din Bistriţa Năsăud au făcut solicitări către Direcția de Sănătate Publică pentru a li se permite să organizeze, în anumite condiții, acest eveniment, însă nu au primit niciun răspuns.

Ceremonie cu pozele elevilor prinse pe o sfoară

La Liceul cu program sportiv „Avram Iancu” din Zalău, la festivitatea de absolvire au fost înşirate în curtea şcolii mai multe scaune, deasupra cărora au fost prinse cu cleşti de rufe, pe o sfoară, pozele elevilor din clasa a XII-a. Imaginile au fost difuzate de Sălăjeanul TV.

Elevi care plâng lângă curtea şcolii unde n-au voie să intre, scaune goale şi poze prinse cu cleşti de rufe pe o sfoară. Cum au arătat ceremoniile de absolvire a liceului
Pozele absolvenților au fost prinse pe o sfoară cu cârlige de rufe | Foto: captură Sălăjeanul TV

Directorul liceului le-a transmis un mesaj elevilor, vorbind fotografiilor şi scaunelor goale.

Catalogul strigat online

La Colegiul Național „Preparandia-Dimitrie Țichindeal” din Arad, festivitatea de absolvire a celor 117 elevi de clasa a XII-a a avut loc online, conform site-ului de știri locale din Arad arq.ro.

Elevi care plâng lângă curtea şcolii unde n-au voie să intre, scaune goale şi poze prinse cu cleşti de rufe pe o sfoară. Cum au arătat ceremoniile de absolvire a liceului
Ceremonia de absolvire a avut loc online la un liceu din Arad | Foto: Arq.ro.

Online a fost strigat catalogul pentru ultima oară, iar profesorii şi elevii au ascultat Gaudeamus şi şi-au luat rămas bun. Unii dintre absolvenţi au primit, virtual, o „Diplomă de fidelitate”.

La Colegiul Național Pedagogic „Mihai Eminescu” din Tîrgu Mureș, profesorii – diriginţi au aşezat flori pe băncile elevilor absenţi.

Elevi care plâng lângă curtea şcolii unde n-au voie să intre, scaune goale şi poze prinse cu cleşti de rufe pe o sfoară. Cum au arătat ceremoniile de absolvire a liceului
Imaginea postată pe Facebook de Colegiul Național Pedagogic „Mihai Eminescu” Tîrgu Mureș

Şi la Braşov, 2.935 de elevi din clasele a XII-a au rămas izolaţi pe internet în ziua absolvirii, informează site-ul Bună Ziua Brașov.

Inspectoratul Şcolar Judeţean Braşov a invitat cinci elevi şi cinci directori de licee la Colegiul Naţional Andrei Şaguna, pentru a le transmite mesaje absolvenţilor care au putut urmări evenimentul online.

Elevi care plâng lângă curtea şcolii unde n-au voie să intre, scaune goale şi poze prinse cu cleşti de rufe pe o sfoară. Cum au arătat ceremoniile de absolvire a liceului
Doar cinci elevi și cinci directori au luat parte la ceremonia de absolvire de la liceul din Brașov | Foto: Bzb.ro

Pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar s-a încheiat la 29 mai, potrivit structurii anului școlar 2019-2020. 

De luni, elevii sunt așteptați la cursurile de pregătire organizate în școli până în data de 12 iunie. Iar din 22 iunie vor începe examenele scrise la Bacalaureat.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.