Elevii din Constanța au participat anul acesta la concursul internațional „Space Settlement Contest“, organizat cu sprijinul NASA, alături de alți 17.000 de elevi din 22 de țări.
Tema? Să proiecteze viața unei societăți umane în spațiu. Cei zece elevi au prezentat proiectul „Lepidopterra”, o stație spaţială circumterestră, cu un anumit număr de locuitori care pot convieţui pe această staţie, „pionieri” în cercetarea și colonizarea spațiului.
„Este proiectul pe care și l-au imaginat ca soluție pentru ca omenirea să aibă speranța să poată evolua mai departe, în condițiile în care Pământul, ca planetă-mamă, la un moment dat, nu va mai fi gazdă primitoare”, a declarat profesorul Cristinel Maga, cel care i-a îndrumat, pentru sursa citată.
Lepidepterra le-a adus premiul I, în cadrul concursului unde au fost echipate și alte echipe de la licee din România.
Pentru performanța lor, cei 10 elevi din Constanța au fost invitați, alături de profesorul lor, la conferința ISDC 2022 (International Space Development Conference), ce va avea loc între 27 și 29 mai în Arlington, din statul american Virginia.
Dar nu au fonduri să ajungă. Doar transportul în SUA, cazarea la hotel și mesele ar costa 2.500 de euro de persoană, scrie FocusPress. Așa că elevii au cerut ajutor pentru a reuși să strângă suma necesară. Fondurile se colectează în contul de sponsorizare al liceului.
„Cred că încununarea tuturor eforturilor lor ar fi participarea la această conferință pentru că abia acum li se deschid orizonturi frumoase. Dacă ei ar putea participa la această conferință, ar cunoaște nenumărate personalități din domeniul astronomiei, astrofizicii, cercetării spațiale, care lucrează la nivelul întregului glob și care vor veni în cadrul conferinței, să își expună lucrările lor”, a mai spus profesorul Cristinel Marga.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro