Elevii şi preşcolarii intră în vacanţa de iarnă, care începe vineri și se va încheia la începutul lunii ianuarie. Pentru ziua de joi Ministerul Educaţiei a oferit posibilitatea unităţilor şcolare să dacă țin sau nu cursurile, în contextul sărbătorilor, potrivit Agerpres.
Fiecare director de şcoală a decis, după consultarea cadrelor didactice, dacă pe 23 decembrie mai cheamă elevii la școală, cu prezenţă fizică sau online. Ministrul Sorin Cîmpeanu a spus că a oferit posibilitatea acestei alegeri, ca atât cadrele didactice, cât și copiii să poată dedica ziua de 23 decembrie pentru pregătirea Ajunului Crăciunului.
Vacanța de Crăciun pentru elevi va dura 11 sau 18 zile în anul școlar 2021-2022. Astfel:
După vacanța de iarnă, elevii vor avea în aprilie vacanța de primăvară. În acest an școlar, vacanța de primăvară va avea loc în perioada 15 aprilie 2022 – 1 mai 2022. Aceasta se va suprapune peste Paștele 2022, care va cădea pe 24 aprilie.
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a transmis, miercuri, după ce aproape 130.000 de persoane au semnat o petiţie pentru prelungirea vacanţei de iarnă pentru toţi elevii, că s-au înregistrat pierderi mari ce trebuie recuperate prin zile de cursuri, nu de vacanţă.