„La naiba cu asta… chiar dacă Starlink pierde în continuare bani și alte companii primesc miliarde de dolari de la contribuabili, vom continua să ajutăm gratis guvernul Ucrainei”, a scris Musk, într-un mesaj publicat pe Twitter.

Reuters notează că nu este clar deocamdată dacă oferta lui Musk este autentică sau dacă nu cumva controversatul miliardar își exprima sarcasmul.

Vineri, fondatorul SpaceX a solicitat Departamentului american al Apărării să-şi asume costurile legate de utilizarea sateliţilor săi Starlink pentru facilitarea comunicaţiilor din Ucraina, pe care i-a pus la dispoziţie până acum în mod gratuit.

SpaceX a transmis Pentagonului că ar putea sista acest serviciu, dacă nu îi va achita câteva zeci de milioane de dolari în fiecare lună.

Musk afirma, tot într-un mesaj postat pe Twiter, că SpaceX nu poate finanţa „la nesfârşit” serviciul de internet Starlink din Ucraina.

Miliardarul a atenţionat că această operaţiune a costat SpaceX până acum 80 de milioane de dolari, sumă care ar urma să ajungă la peste 120 de milioane de dolari până la sfârşitul acestui an şi la 400 de milioane în următoarele 12 luni.

Adina Buzatu joacă la prescripție în dosarul de evaziune fiscală cu prejudiciu de 3 milioane de euro. Cum a tergiversat procesul
Recomandări

Foto: EPA

Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (1)

Jumbo   •   16.10.2022, 08:30

Putineee, ce păzești ba. Doboară i satelitii SPIONULUI CIA MUSK

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce mare s-a făcut fetița Elenei Udrea!! Eva Maria a fost fotografiată alături de tatăl ei, la un mall din București / FOTO
Unica.ro

„Păpușa de la Glina” trăia la limita subzistenței, lângă groapa de gunoi, însă acum e o tânără frumoasă, cu o siluetă demnă de invidiat și o carieră de succes. Adina Asăvoaiei atrage toate privirile. Cele mai recente imagini
Viva.ro

Doliu imens în muzica și televiziunea românească. Artistul nostru a murit azi, iar familia a făcut un anunt sfâșietor: “Drum lin, tată drag...”
Libertateapentrufemei.ro
Doliu imens în muzica și televiziunea românească. Artistul nostru a murit azi, iar familia a făcut un anunt sfâșietor: “Drum lin, tată drag...”
Șase zodii au norocul scris în frunte în următoarele 12 luni. Vor avea cel mai mare succes și o viață îmbelșugată
FANATIK.RO

Bruce Willis, apariție rară în Los Angeles, în contextul incendiilor devastatoare. Cum a fost surprins fostul actor
Elle.ro

Deși se afișează cu mașini și genți de lux, casa Biancăi Drăgușanu nu e deloc cum ți-ai imagina! Imaginile din apartamentul ei au ajuns virale pe internet / FOTO

Filmul tragediei din Medgidia, unde o fetiță de nici 2 ani a murit strivită de canapea. Părinții o duceau la creșa ilegală pentru că nu există alta în oraș
Observatornews.ro
Filmul tragediei din Medgidia, unde o fetiță de nici 2 ani a murit strivită de canapea. Părinții o duceau la creșa ilegală pentru că nu există alta în oraș
Horoscop 19 ianuarie 2025. Scorpionii au nevoie de sprijinul celor din familie, pentru că fără ei nu are niciun farmec să facă ceea ce și-au propus
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI