Episcopul Ignatie a scris ironic că ”virusul stă mai abitir după colţul tuturor bisericilor, aşteptând liniştit, satisfăcut, încrezător şi dornic să-i înşface doar pe cei care sunt creştini ortodocşi şi fără buletin de Iaşi” și că ”restricţiile trebuie înăsprite (…) doar de sărbătorile creştine, ca nu cumva virusul, care are o preferinţă obsesivă şi compulsivă pentru mediul religios, să se multiplice vertiginos”.
”La vot, capacitatea de propagare a virusului este inactivă sau se suspendă din oficiu prin «ordonanţă de urgenţă», pe când de sărbătoarea Sfintei Parascheva covid-ul va deveni hiperactiv, căutându-şi habitatul în ortodocşi şi în cei din afara Iaşului”, a mai scris Ignatie.
Este trist că Biserica, care s-a comportat exemplar şi se va comporta şi pe mai departe responsabil, a trebuit să sufere cel mai mult, alături de cultură, sport şi educaţie, în aceste câteva luni de la instaurarea molimei în ţară. A fost umilită şi discriminată, ca să mă exprim în duhul veacului acesta.
Episcopul Hușilor:
”Şi pentru ca malaxorul neruşinării să se învârtă perfect şi etern, haterii şi trollii de serviciu, din mediul online, nu au niciun fel de afinitate sufletească în a vedea susţinerea concretă – nu doar postări obsesive pe reţelele de socializare – a spitalelor, a oamenilor singuri şi nevoiaşi, prin donaţii financiare substanţiale, donaţii de aparatură medicală, prin donaţii de alimente şi îmbrăcăminte”, se mai arată în mesaj.
În final, episcopul Ignatie scrie: ”Drept concluzie: să nu îşi închipuie apostolii lockdown-ului că o vor putea carantina vreodată pe Sfânta Parascheva. Ea este ferecată în biserica sufletului fiecărui moldovean, al fiecărui român, care a adăstat, smerit şi liniştit, la racla moaştelor ei, primind ajutor, binecuvântare, imbold spre bunătate şi dragoste, şi mireasmă de sfinţenie”.
Sute de persoane au protestat astăzi în fața Mitropoliei Moldovei și Bucovinei pentru a-și manifesta nemulțumirea legată de faptul că nu sunt lăsate să se închine la moaștele Sfintei Cuvioasei Parascheva.
Manifestația a avut loc în contextul în care azi, în Iași, au fost înregistrate 181 de noi cazuri de coronavirus.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro