“Senatul României a adoptat reducerea numărului de parlamentari la 300. Inițiativa legislativă a PMP privind reducerea numărului de parlamentari la 300 a fost adoptată tacit de către Senat.

În plină campanie pentru un nou referendum, iată că este posibil să punem în aplicare rezultatul referendumului din 2009 privind reducerea numărului de parlamentari la 300. Chiar dacă tacit, chiar dacă atât de târziu”, a scris liderul PMP pe Facebook.

El a mai declarat că actuala putere are ”ocazia de a demonstra că nu doar mimează preocuparea față de respectarea voinței poporului exprimată prin referendum, ci chiar o face”.

”Corect ar fi ca săptămâna viitoare să avem pe ordinea de zi, în plenul Camerei Deputaților, această inițiativă legislativă pentru a da votul final pentru adoptarea acesteia. Abia atunci vor fi credibili în mesajele pe care le transmit zilele acestea referitoare la referendumul convocat pentru 6-7 octombrie”, a conchis liderul formațiunii politice.


CITEȘTE ȘI: Carmen Rădulescu spune adevărul despre invidia din lumea muzicii: „Prietenia, în meseria asta, e o poveste cu… a fost odată”


FOTO: EUGEN TOMAC

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.