„Dacă până în prezent aceste fenomene erau apanajul unor state ca Franţa, Italia sau Olanda, de aceasta dată România şi Bulgaria au intrat şi ele în acest club „select” în principal din cauza incapacităţii şi lipsei de responsabilitate a guvernelor acestor state în a pune în aplicare prevederile Strategiei Europene de Integrare a Rromilor.”, a spus Enciu. El s-a arătat preocupat de recentele violenţe la adresa acestei comunităţi din oraşul bulgar Katunita cât şi de intenţiile autorităţilor din Târgu Mureş şi Baia Mare de a construi ghetouri speciale pentru rromi. ”Guvernul Boc trebuie să arate mai mult respect faţă de legislaţia europeană privind integrarea rromilor şi să adopte de urgenţă măsuri de incluziune socio-economică a membrilor acestei comunităţi în acord cu Strategiea Europeană de Integrare a Rromilor, a declarat europarlamentarul român”. Totodată, Enciu a atras atenţia că în cazul în care guvernanţii de la Bucureşti permit construirea de ghetouri pentru populaţia de ţigani din România, ţara noastră riscă să fie condasmnată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene pentru încălcarea drepturilor fundamentale la viaţă, fapt ce va duce la sancţiuni financiare uriaşe care se vor plăti din bugetul statului.   

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.