Europenii vaccinaţi împotriva COVID-19, inclusiv românii, vor putea intra în Franţa începând din 9 iunie fără a prezenta un test negativ la coronavirus, a anunţat ministrul transporturilor, Jean-Baptiste Djebbari. „Anunţăm că, începând din 9 iunie, europenii care sunt vaccinaţi vor putea veni în Franţa fără test PCR”, a declarat ministrul la televiziunea CNEWS.

Începând din 9 iunie, Franța își redeschide granițele pentru călători în funcţie de situaţia sanitară a statelor clasate prin culori (verde, portocaliu sau roşu) şi de vaccinare.

Pe lista țărilor verzi se află cele din zona europeană, Australia, Coreea de Sud, Israel, Japonia, Liban, Noua Zeelandă, Singapore, conform oficialilor francezi.

Persoanele care vin din zone „verzi”, în care intră toate ţările din spaţiul european, vor putea intra pe teritoriul Franţei făcând dovada vaccinării, iar cele nevaccinate vor trebuie să prezinte un test PCR sau antigenic negativ.

Pe lista țările colorate în roșu se află Argentina, Bahrain, Bangladesh, Bolivia, Brazilia, Chile, Columbia, Costa Rica, India, Nepal, Pakistan, Sri Lanka, Surinam, Turcia, Uruguay, Africa de Sud.

În schimb, călătorilor care vin din Marea Britanie sau Statele Unite li se va solicita un test negativ (PCR sau antigen), indiferent dacă sunt vaccinaţi sau nu.

Citeşte şi:

Organizație din New York și Berlin, reacție în cazul jurnaliștilor reclamați de primarul Băluță: „Lăsați presa să-și facă treaba!”

Povestea unei supraviețuitoare a traficului de persoane: „Vedeam, simțeam, dar nu mă puteam opune”

Fostă campioană mondială suspendată pentru dopaj, în lacrimi în direct: „Rana asta e încă deschisă”
PARTENERI - GSP.RO
Fostă campioană mondială suspendată pentru dopaj, în lacrimi în direct: „Rana asta e încă deschisă”
BOMBĂ! Ce a făcut Mr. Pink imediat după ce s-a despărțit de Monica Gabor. Ce detalii am aflat: ”Mi-a promis” EXCLUSIV
Playtech.ro
BOMBĂ! Ce a făcut Mr. Pink imediat după ce s-a despărțit de Monica Gabor. Ce detalii am aflat: ”Mi-a promis” EXCLUSIV
Fată de 14 ani moartă, după ce două BMW-uri s-au izbit, în Maramureș. Adolescenta ar fi împlinit 15 ani peste 10 zile
Observatornews.ro
Fată de 14 ani moartă, după ce două BMW-uri s-au izbit, în Maramureș. Adolescenta ar fi împlinit 15 ani peste 10 zile
Horoscop 6 august 2021. Peștii sunt foarte sensibili la tot ce este legat de cei dragi, mai mult decât de obicei
HOROSCOP
Horoscop 6 august 2021. Peștii sunt foarte sensibili la tot ce este legat de cei dragi, mai mult decât de obicei
Tragedie pe o autostradă. Zece oameni au murit, iar 20 au fost răniţi, după ce camioneta în care se aflau s-a răsturnat
Știrileprotv.ro
Tragedie pe o autostradă. Zece oameni au murit, iar 20 au fost răniţi, după ce camioneta în care se aflau s-a răsturnat
Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine. Minoră fiind...". În tot acest timp, părinţii au fost ţinuţi în afara hotelului
Telekomsport
Marea gimnastă a ţării rupe tăcerea după Olimpiadă: "Am fost goală cu medicul peste mine. Minoră fiind...". În tot acest timp, părinţii au fost ţinuţi în afara hotelului
(Publicitate) Câștigă și tu un bilet la UNTOLD. Extragere va avea loc vineri, 6 august! Succes!
PUBLICITATE
(Publicitate) Câștigă și tu un bilet la UNTOLD. Extragere va avea loc vineri, 6 august! Succes!