Evan Gershkovich, Oleg Orlov și alți deținuți politici ruși ar fi fost transferați în locuri necunoscute. Ce speculează unii analiști politici

Comentează
Evan Gershkovich în timpul procesului Foto: Hepta

Cinci dintre cei mai proeminenţi deţinuţi politici şi un tânăr condamnat pentru trădare în Rusia au fost transferaţi în ultimele zile spre destinaţii necunoscute, ceea ce a generat speculaţii cu privire la un posibil schimb iminent de prizonieri, relatează agențiile de presă DPA și AFP, preluate de Agerpres.

Zeci de persoane au fost condamnate la pedepse grele cu închisoarea pentru că s-au opus Kremlinului, precum şi pentru critici formulate împotriva invaziei ruse din Ucraina, iar Occidentul a cerut eliberarea lor.

Unii analiști politici speculează asupra unui schimb de prizonieri

În Rusia, transferul deţinuţilor după condamnare spre locul de executare a pedepsei se desfăşoară de regulă în condiţii opace şi se scurg mai multe săptămâni până când să se afle unde au fost trimişi. Faptul că atâţia opozanţi încarceraţi în diferite penitenciare sunt transferaţi în acelaşi moment este totuși neobişnuit, notează AFP.

Unii observatori fac speculaţii cu privire la un posibil schimb de deţinuţi, care ar implica în special opozanţi ruşi şi cetăţeni americani deţinuţi în Rusia. „Se pare că suntem în ajunul unui schimb foarte important”, a reacţionat pe Telegram politologa independentă Tatiana Stanovaia, care trăieşte în exil în Occident.

Kremlinul nu se pronunţă de obicei asupra evoluţiei schimbului potenţial de prizonieri, care nu se anunţă dinainte. „Nu facem niciun comentariu cu privire la acest subiect”, a reacţionat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de publicaţia rusă Vedomosti.

SUA şi Rusia au declarat că discută intens despre un posibil schimb implicându-l pe jurnalistul american Evan Gershkovich, condamnat luna aceasta, în urma unui proces rapid, la 16 ani de închisoare pentru spionaj, ceea ce a suscitat indignarea Casei Albe.

Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a lăsat să se înţeleagă că doreşte eliberarea lui Vadim Krasikov, un agent rus încarcerat în Germania pentru uciderea unui fost comandant rebel cecen din ordinul Moscovei.

Gershkovich, Orlov și alți patru deținuți, dați dispăruți

Echipa lui Ilia Iaşin, condamnat la sfârşitul anului 2022 la opt ani şi jumătate de închisoare pentru că a denunţat crimele comise de Rusia în Ucraina, a anunţat marţi pe Telegram că acesta ar fi „dispărut” din închisoarea unde îşi executa pedeapsa în regiunea Smolensk. Potrivit apropiaţilor săi, el ar fi în drum „spre o destinaţie necunoscută”.

ONG-ul Memorial a anunţat luni că Oleg Orlov, condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare pentru că a denunţat atacul Rusiei împotriva Ucrainei, „s-ar fi volatilizat” şi el din centrul de detenţie provizorie din Sizran, în regiunea Samara.

Ksenia Fadeieva şi Lilia Ceanîşeva, două apropiate ale opozantului defunct Aleksei Navalnîi, condamnate la nouă ani de închisoare şi, respectiv, nouă ani şi jumătate pentru „extremism”, au fost, de asemenea, extrase din locurile lor de detenţie.

Pe reţeaua X, soţul Liliei Ceanîşeva, Almaz Gatin, a explicat luni că administraţia închisorii din Berezniki, regiunea Perm (Ural), unde ea îşi executa pedeapsa, l-a informat că soţia sa a părăsit acest penitenciar în 26 iulie, fără a putea să-i spună unde se află ea în prezent.

Referitor la Ksenia Fadeieva, grupul său de susţinere a afirmat luni pe Telegram că avocatul ei a fost avertizat de asemenea despre plecarea ei dintr-o colonie penitenciară din regiunea Novosibirsk.

Tot pe Telegram, grupul de susţinere a artistei Aleksandra Skocilenko, condamnată la şapte ani de închisoare pentru o acţiune pacifistă, a afirmat că ea a fost dusă dintr-un centru de detenţie provizorie din Sankt-Petersburg (nord-vest) „presupunându-se” că spre Moscova.

Kevin Lik, un tânăr ruso-german găsit vinovat de trădare, a fost transferat, la rândul său, din colonia penitenciară unde se afla, a semnalat marţi publicația SotaVision.

Îngrijorări față de condițiile de detenție din Rusia

Organizaţiile neguvernamentale îşi exprimă cu regularitate îngrijorarea faţă de condiţiile de detenţie ale deţinuţilor politici în Rusia, unde toate vocile critice sunt reprimate, mai ales după lansarea invaziei din Ucraina, la 24 februarie 2022.

Fostul lider al opoziției ruse Aleksei Navalnîi a decedat în condiţii obscure în februarie 2024 într-o închisoare de înaltă securitate din regiunea arctică, după ce a fost supus unor condiţii de detenţie extrem de dure.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
17:12
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
15:44
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
18:33
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
17:41
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
16:00
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Ultimele știri
19:31
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
19:20
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
18:59
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
18:54
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
TRENDING
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
18:27
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Celine Dion, văzută din profil în timpul concertului de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Paris, 2024
18:00
Concertul lui Céline Dion din Paris atrage tot mai mulți turiști în capitala franceză. Numărul biletelor de avion vândute a crescut cu 11%
mama la 40 ani Foto arhiva personala
17:57
Mamă la 42 de ani, după 5 proceduri FIV. Medicul ginecolog Corina Gică: „Aproximativ 4% dintre nașterile din România au fost la femei de peste 40 de ani”
Deșeuri radioactive în Oceanul Atlantic 200.000 de butoaie au fost aruncate de SUA și Franța din 1950 și până astăzi. Sursă foto: Getty Images.
17:28
Din 1950 până astăzi, americanii și francezii au aruncat 200.000 de butoaie cu deșeuri radioactive în Atlantic: au schimbat ecosistemul de pe fundul oceanului
Protest împotriva turismului excesiv, slogan pulverizat pe o fântână, Campo Santa Margerita, Veneția, Italia, Europa
17:28
Turiștii, alungați de pe plaje și din orașe. Măsurile drastice luate în Spania, Grecia și Japonia împotriva numerelor mari de vizitatori
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
15:41
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
15:06
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Fotografie cu caracter ilustrativ
14:33
Rusia și-a trimis sabotorii în România. Cum a dejucat SRI o acțiune care viza baze militare folosite de aliații NATO
Lumea folosește AI pentru a finaliza direct o achiziție. Foto: magnific.com
Analiză
14:30
Inteligența artificială le spune adolescenților români ce să cumpere. Cifrele din cel mai nou raport sunt alarmante
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!