Mai multe grădinițe private din București s-au mobilizat pentru a susține modernizarea secției de terapie intensivă de la Spitalul Marie Curie, în cadrul unui eveniment caritabil organizat sub deviza „Preia inițiativa, salvează o viață”.
Evenimentul, deschis copiilor și părinților, a combinat jocul cu generozitatea – toate fondurile strânse fiind direcționate către Asociația „Preia Inițiativa”, care sprijină secția ATI.
Ideea a pornit de la cazul emoționant al unui copil internat de un an, povestit chiar de tatăl său, părinte al unui copil din grădiniță.
„Am aflat de la un tătic din grădinița noastră că fiul său este internat acolo de un an. Ne-a spus, cu durere, că mulți copii nu reușesc să treacă de această încercare. Modernizarea secției ar putea însemna, pentru unii, chiar diferența dintre viață și moarte”, a declarat Lidia Radu, directoarea Karin’s Kids Academy.
Inițiativa este susținută și de Inspectoratul Școlar.
Și pentru că totul se face cu gândul la copii, cei mici vor avea parte de o zi de neuitat: topogane gonflabile, piscine și mașinuțe, jocuri în aer liber, plimbări prin pădure și ateliere tematice, toate coordonate de educatori cu experiență, pasionați de munca lor.
O echipă de profesioniști se va ocupa ca fiecare copil să se simtă în siguranță, liber să se joace și să se bucure, în timp ce părinții știu că participarea lor va susține o cauză vitală.