EXCESUL DE ZEL AL POLIȚIȘTILOR ne costă 192.000 de euro! CEDO a condamnat România în cazul romilor de la Apalina

Comentează
Arhiva foto

Decizia CEDO de ieri vizează „încălcarea drepturilor omului, respectiv a dreptului la viață, a dreptului la integritate fizică și a dreptului de a nu fi supus discriminarii" se arată într-un  comunicat al Romani Criss, organizația care a i-a reprezentat pe romi atât în timpul anchetei din România, cât și în fața Curții Europene a Drepturilor Omului.
„În data de 7septembrie 2006, în urma unui conflict inițial dintr-un bar între două persoane de etnie romă din comunitatea din Apalina și un politist, mai multe echipaje de poliție însoțite de forțele speciale au descins în Apalina, cu scopul de a înmâna două invitații procedurale pentru cei doi romi implicați, moment în care s-a iscat un conflict între mai mulți romi și politiști, aceștia din urma utilizând necorespunzător și în mod abuziv mijloacele din dotare, respectiv arme de foc, spray-uri cu gaz lacrimogen etc. CEDO a condamnat Romania pentru încalcarea drepturilor omului, respectiv a dreptului la viață, a dreptului la integritate fizică și a dreptului de a nu fi supus discriminarii. S-a avut în vedere modul defectuos în care a fost derulată ancheta de către organele de urmărire penală, fiind astfel omisă constatarea și sancționarea promptă a neregulilor săvârșite prin purtarea abuzivă a politiștilor, fapte ce au generat suferințe medicale majore, constatate prin certificate medico-legale, în rândul membrilor comunității de romi din Apalina, jud Mureș", susțin reprezentanții Romani Criss.

  1. Magistrații CEDO critică ancheta din România

Instanța europeană a subliniat că fortele de ordine nu pot fi folosite în mod arbitrar și excesiv, ci doar în situații în care este vorba despre luări de ostatici sau răpiri, ori în cazul în care sunt implicați infractori periculoși sau înarmați cu arme de foc. În speța de fata, CEDO a aratat ca nu a existat o explicație plauzibilă din partea autorităților pentru utilizarea fortelor speciale. CEDO a condamnat și modul în care autoritățile române au derulat ancheta. Mai concret, procurorii au fost criticați pentru faptu că n-au efectuat nicio expertiză în dosar, n-au audiat pe toată lumea implicată, n-au stabilit motivele pentru care romii au fost împușcați în spate și nici dacă polițiștii și-au folosit armele de foc în încăierarea de la Apalina în urma căreia o femeie și-a pierdut viața.
CEDO a mai stabilit că deși autoritățile au reclamat faptul ca o multime furioasă, formată din peste 100 de romi a atacat politiștii, procurorul a audiat doar 29 de victime și niciun alt participant din cei peste 100 de presupuși scandalagii din rândul romilor. De asemenea, nici un martor nu a fost audiat. CEDO a mai subliniat faptul că niciun obiect (furci, topoare etc) dintre cele cu care autoritățile reclamă că ar fi fost atacate de romi nu a fost găsit și reținut în cadrul cercetărilor efecuate de reprezentanții parchetului. Deși romii au reclamat în fata Parchetului faptul ca acțiunea poliției a avut o motivare rasistă, în special în ce privește utilizarea trupelor speciale de poliție și a forței excesive, autoritățile nu au acordat atenție acestui aspect în cadrul investigației și nu au audiat martorii și polițiștii cu privire la acest lucru.
România a fost condamnată pentru încalcarea art. 2, 3 si 14 coroborat cu art. 2 si 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar victimele au primit suma totală de 192.000 de euro drept despăgubiri, împărțită astfel: 42.000 euro pentru cei șapte copii ai defunctei Ciorcan Susana și câte 7500 euro pentru fiecare dintre cele 20 de victime.
„Suma totală acordată drept despagubiri este a doua ca mărime din istoria CEDO în cazurile în care sunt implicați romi, prima fiind o alta cauză în care Romani CRISS a sprijinit victimele pentru parcurgerea demersurilor juridice, anume cauza Moldovan și altii c. România (cunoscuta drept cazul Hădăreni), în care CEDO a acordat per ansamblu aproximativ 470.000 euro", se mai arată în comunicatul citat.
 
 
 





Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Ilie Bolojan a anunțat răspunsul Comisiei Europene la draftul Legii salarizării care va fi prezentat și la Cotroceni
23:00
Ilie Bolojan, despre zborul privat spre Mykonos în care a fost și judecătorul CCR, Cristian Deliorga: „O imagine care îţi poate reliefa ce înseamnă statul paralel”
Lucian Pahonțu a reacționat după acuzațiile privind Revoluția din 1989 și Mineriada 1990. Niciun cuvânt despre Vasile Milea
19:34
Press One: Teza de doctorat a lui Lucian Pahonțu va fi analizată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare
MONDEN
Karim Chaker la „Burlacii: Foc în Paradis” | Foto: PRO TV
18:12
Cine este Karim Chaker de la „Burlacii: Foc în Paradis”. A jucat baschet timp de 12 ani
Cristi Borcea si Valentina Pelinel
Exclusiv
17:55
Valentina Pelinel, dezvăluiri după 8 ani de mariaj cu Cristi Borcea: „Ne știm parolele, telefoanele noastre sunt la liber”
POLITIC
Ilie Bolojan este premierul României din iunie 2025, dar a fost demis prin moțiune de cenzură în mai 2026. Foto: Profimedia
21:14
Ilie Bolojan vorbește despre varianta Luca Niculescu premier și spune că nu se agață de scaun: „Mi-am luat rămas bun și de la doamnele care fac curat”
Arhiva foto
12:36
Călin Georgescu a reacționat după ce Administrația Prezidențială a anunțat că România nu trimite soldați în Ucraina: „Un pas sinucigaș spre angajarea într-un război care nu este al nostru”
Ultimele știri
23:15
Mai mulți morți și răniți într-un accident de autocar în Elveția
22:47
Rebelii Houthi au cucerit un oraș-port de la Marea Roșie și amenință o nouă rută maritimă vitală
22:44
Nadia Comăneci, primele declarații după ce a semnat cu PRO TV: „Înțeleg din tot sufletul”. Va fi în juriul „Românii au talent”
22:39
Sute de mii de BMW-uri din seriile 3, 5 și 7, rechemate în service din cauza riscului de incendiu
TRENDING
20:22
Cazul lui Ivan Kuțenko, rusul acuzat de spionaj și arestat în România: Ambasada Rusiei acuză „presupuneri, speculații și tot felul de fantezii”
17:48
28 de TIR-uri ale unei firme românești, confiscate în Belgia. Șoferii dormeau de săptămâni întregi în cabine
18:50
Loto 6/49 din 10 septembrie 2026. Report de peste un milion de euro la 6/49, categoria I
21:50
Horoscop 11 septembrie 2026. Leii au multe pe cap, mai ales din domeniul financiar, multe de organizat, de ordonat și administrat
Lemne de foc. Foto: Profimedia.
21:31
Lemnul de foc cu cea mai mare putere calorică, ce arde lent și ține căldura mai mult decât stejarul
Pașaport, fotografie ilustrativă. Foto: Profimedia
20:03
A vrut să intre în Germania, dar polițiștii i-au desenat o literă în pașaport și l-au urcat în primul avion. Ce înseamnă marcajul „C”
Bine pentru tine, cu Dr Erna Stoian - despre infertilitate la bărbați și femei
17:10
Când devine infertilitatea o problemă de cuplu. Avertismentul medicului ginecolog Erna Stoian despre amânarea unei sarcini și diagnosticul corect
Catalin Cirstoveanu, seful sectiei ATI despre primul RMN Neonatal la Spitalul Maria Curie
16:06
Primul RMN neonatal din România, aproape de funcționare: Examinările la Spitalul „Maria Curie” ar putea începe în octombrie
Bancnote și monede euro într-un borcan pe plajă, la apusul soarelui
14:59
Românii au cheltuit aproape 5 miliarde de euro pe vacanțe în străinătate, în timp ce stațiunile din țară rămân pustii: „Este o bătălie pierdută”
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
9 sept.
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
08:08
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
 Morman de gogonele murate
9 sept.
De ce să înțepi gogonelele înainte să le pui la murat
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Imagine din timpul arestării unuia dintre presupușii ucigași ai românului omorât în Danemarca Sursa foto: captură YouTube/ Poliția Română
19:31
Un român a fost ucis, legat de o baterie și aruncat într-un râu, în Danemarca. Suspecții au fost arestați în patru județe din țară
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, dă mâna cu președintele Nicușor Dan pe 18 mai 2026, la Cotroceni, înaintea consultărilor pentru noul premier. Președintele PSD, Sorin Grindeanu, privește. Foto: Profimedia
17:22
„Toate partidele fac acest gen de propagandă!”. Claudiu Manda susține că PSD-ului nu-i e frică de anticipate, dar „România va plăti nişte costuri, ca ţară”
Dronă pe cer. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
16:32
Mesaj RO-Alert în județul Tulcea, din cauza riscului căderii unor obiecte din spaţiul aerian. Au fost ridicate 2 avioane F-18 și un elicopter
Zona portului Giurgiulești. Imagine cu caracter ilustrativ Sursa foto: Profimedia
16:02
Moscova acuză că prin Portul Giurgiulești sunt livrate arme Ucrainei: „Rusia este un risc pentru întreaga lume civilizată”
Educație juridică în școli
14:06
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate