Cazul bucureșteanului Stelian Jurcă, considerat până în 2011 cel mai gras român, a ținut mult timp prima pagină a ziarelor. Nu a durat însă mult timp și după ce a devenit celebru el a cedat insistentelor și a făcut o operație de micșorare de stomacului, fiind convins că viața lui se va schimba. Așa s-a și întâmplat. La scurt timp după ce a slăbit de la 350 de kilograme la 110, corpul lui nu a mai făcut față transformărilor și inima i-a cedat.

Văduva lui Stelian Jurcă, Rodica, a mărturisit ulterior că acesta nu mai putea mânca efectiv nimic după operație și nu se mai putea ține pe picioare, reproșându-și că nu trebuia să-l lase să facă această operație. Ce s-a întâmplat însă la scurt timp după înmormântare depățește orice imaginație.
„Când m-am întors de la cimitir am aflatd e la vecini că Rodica vinde casa pe care eu le-am dat-o să locuiască. Am închis ochii, dar nu m-am gândit că va dispărea fără să-i mai dau de urmă. Și nu că i-aș purta eu de grijă, dar nu mi-am văzut de atâția ani nepoata, pe care a luat-o de lângă mine. Nu știu cât s-au iubit ei. Știu doar că Rodica provenea dintr-o familie cu 11 frați și când am aflat l-am lăsat pe Stelian să aleagă singur”, a mărturisit printre lacrimi mama lui Stelian Jurcă.
 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.