EXCLUSIV. Ponta: Dragnea a ales oamenii din Guvern pe criteriul obedienței față de el, și acest lucru este foarte rău

Comentează

Ponta, despre performanța actualului Guvern. Fostul premier a declarat, miercuri, într-un interviu acordat Libertatea, că atât el cât și Adrian Năstase au urmărit să se înconjoare, în Executiv, de oameni mai deștepți decât ei, pe domeniile respective. ”În actualul guvern, acest criteriu a dispărut. Dragnea a ales oamenii pe criteriul obedienței față de el, și acest lucru este foarte rău”, a mai spus Victor Ponta.

Potrivit fostului premier, guvernarea PSD-ALDE, în cele nouă luni de când au preluat puterea, este, pentru el, ”o mare dezamăgire”.

”Eu am votat pentru coaliția PSD-ALDE, Guvernul grindeanu, am avut speranțe, așa cum au avut cei care au votat. Speranța mea era să facem tooate lucrurile bune pentru economie, și să învățăm din greșeli. Am fost în multe guverne, și până nu am greșit pe pielea mea nu am învățat. Ei, din ianuarie, după povestea cu OUG 13, toate aceste aberații din zona economică, toate aceste anunțuri, sistemul se schimbă, de ce să schinbi ceva ce merge?”, a comentat Ponta.

Potrivit fostului premier, cel mai rău lucru este să promiși salarii mari șu să nu le dai. ”Mai e ceva care mă supără, nu poți să promiți bani pe care nu îi ai”, a spus Ponta, arătând că legea salarizării unice a mărit salariile doar pentru parlamentari și pentru primari.

”Eu mă bucur că mi-a crescut salariul, și ar trebui să zic că sunt mulțumit, dar nu e corect. Oricine vrea salarii mai mari, dar nu e corect, nu cred că parlamentarii trebuiau să aibă salarii mai mari”, a afirmat Victor Ponta. El a amintit momentul în cxare a plecat de la Guvern, când a insistat pentru creșterea de salarii la profesori și medici.

”Să promiți tot timpul ceva pentru viitor, în condițiile în care tot cheltui bani și tu să ai venituri din ce în ce mai mici, la un moment dat chestia asta se rupe. Nu poți să te întinzi mai mult decât îți este plapuma,. Rectificarea e negativă, dar nu asta e problema. În 2018, cheltuielile vor fi mai mari și veniturile mai mici, iar chestia asta nu poate să țină la nesfârșit. Mie mi-e mai frică că în 2019 aceste probleme vor fi și mai mari, și e an electoral. Și o să repetăm anul 2009, când era criză în America, în Europa, iar la noi, pentru că erau alegeri, și domnul Băăsescu și domnul Geoană spuneau că totul e în regulă și a venit dezastrul. Eu nu vreau ca în 2019 să tot cheltuim bani pe care nu îi avem, pentru că nota de plată nu o plătește președintele, parlamentarii ci oamenii obișnuiți”, a declarat Victor Ponta.

Șeful partidului, neputând fi premier, a ales oamenii pe criteriul obedienței față de el, și acest lucru este foarte rău

Despre activitatea miniștrilor, Ponta spune că în actualul Guvern nu se păstrează criteriul alegerii unor oameni buni pe domeniile respetive.

”Din experiența celui care am fost în diverse guverne, și Adrian Năstase și eu am încercat să ne înconjurăm de persoane mai deștepte decât noi, la fiecare minister. În actualul guvern, acest criteriu a dispărut (..). Acum, șeful partidului neputând fi premier, a ales oamenii pe criteriul obedienței față de el, și acest lucru este foarte rău, un ministru nu trebuie să fie obedient, ci bun pe domeniul lui. Nimic nu a fost mai rău pentru PSD și pentru România decât darea jos a lui Grindeanu, pentru că nu a făcut ceva rău României. Acum, Tudose e mai uns cu alifiile politicii, și are grijă să nu intre în conflict cu Dragnea. Dar nu există să ai doi șefi la conducere, la un moment dat lucrurile merg prost”, a mai spus Ponta.

Mă supără că PSD-ul merge într-o direcție greșită pentru România, se duce la niște politici văzute în America latină

”Ce mă supără acum este că PSD-ul merge într-o direcție greșită, pentru românia, se duce către niște politici pe care eu le-am văzut în America latină, în Venezuela, Brazilia, Argentina și care nu se potrivesc cu o Românie eruupeană,  nu poșți să te lupți mereu cu multinaționalele, cu zona privată, cu bănci. A, poți încercas să faci lucrurile corect, echilibrat dar este un gen de discurs care nu ne duce către lucruri bune. Eu, ca social-democrat cum sunt, eu cred că progresul economic vine din zona economică, iar zona publică are obligația să nu încurce privatul”, a explicat Ponta.

El spune că jecmăneala aceasta, de genul ”hai să îi fugărim peste tot pe cei de la privat, că sunt răi”, ca să mărim salariile în zona publică, fără a cere nimic nu este un lucru eficient. ”Dacă mărești salariile în primării, vreau să iau și eu o autorizație mai repede”, a mai spus Victor Ponta.

Citește și: REPORTAJ | Câțiva copii și adolescenți au terorizat o comună întreagă. Autoritățile iau măsuri radicale – FOTO

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicușor Dan a devenit președintele României în mai 2025. Foto: Hepta
19 sept.
Nicuşor Dan a semnat decretul prin care Siegfried Mureşan a fost desemnat premier. Are 10 zile să formeze un Guvern, după publicarea în Monitorul Oficial
Un urs a fost văzut de două ori sâmbătă, 19 septembrie 2026, în orașul Pucioasa, județul Dâmbovița, situat la aproximativ 100 de kilometri de București. Sursă foto Shutterstock
19 sept.
Un urs a fost văzut la aproximativ 100 de kilometri de București. Două mesaje RO-Alert într-o singură zi
MONDEN
Mirela Vaida si sotul
19 sept.
Mirela Vaida, escapadă la Veneția după 17 ani de căsnicie: „Un erou! Cu mine n-a avut timp să se plictisească”
Elena Udrea si Eva
19 sept.
Elena Udrea, imagine de arhivă din Costa Rica, cu o zi înainte să devină mamă: „Neștiind că a doua zi avea să vină”
POLITIC
Traian Băsescu a fost președintele României în perioada 2004-2014. Foto: Hepta
19 sept.
Traian Băsescu, despre George Simion: „Faptul că stăm atât de prost la testele PISA explică de ce are succes”. Crede că Georgescu va candida iar la prezidențiale
Nicușor Dan, susținând o declarație de presă, având în spate steagurile României și ale Uniunii Europene.
19 sept.
Nicușor Dan îndeamnă românii să se bucure de succese: „Pare că suntem în preajma apocalipsei. Nu suntem deloc aşa”
Ultimele știri
19 sept.
O nouă grupă sanguină, descoperită după o enigmă de peste 50 de ani. Ce au găsit cercetătorii
19 sept.
Rebelii houthi au revendicat un atac la Riad, capitala Arabiei Saudite: instalații Aramco au fost lovite
19 sept.
Un angajat care și-a raportat superiorul șefilor companiei a fost dat afară după 3 zile: un an mai târziu a câștigat în instanță 11.000 de euro
19 sept.
FCSB, umilită în Bănie: Universitatea Craiova a câștigat cu 5-0 și se apropie la un punct de liderul Dinamo
TRENDING
19 sept.
574.060 de pensionari ar putea fi executați silit, din cauza pensiilor calculate greșit
19 sept.
Turismul balnear va renaște într-o comună din sudul României. Băile termale de la Bughea de Sus, cunoscute din secolul al XIX-lea
19 sept.
Ce spunea Traian Băsescu cu puțin timp înainte ca Siegfried Mureșan să fie nominalizat premier de către Nicușor Dan
18 sept.
Horoscop Urania | Previziuni astrologice pentru perioada 19 - 25 septembrie 2026. Soarele va intra în zodia Balanței
horoscopul zilei de astăzi 20 septembrie 2026 pentru zodia ta - dragoste, bani sau sanatate
19 sept.
Horoscop 20 septembrie 2026. Scorpionii au chef de vorbă, dar cei cu care vor să discute s-ar putea să nu fie prea încântați
Cu porții generoase de caviar, șampanie și servicii premium, compania aeriană din Paris a reușit să își consolideze poziția. Sursă foto Shutterstock
19 sept.
Caviarul și șampania, soluția unei mari companii aeriene pentru a trece peste efectele războiului din Iran
O nouă descoperire legată de boala Alzheimer sugerează că o moleculă proteică numită ERBB4 ar putea fi cheia înțelegerii modului în care această afecțiune neurodegenerativă afectează memoria și funcțiile cognitive. Sursă foto Shutterstock
19 sept.
Cauza principală a declanșării bolii Alzheimer ar putea fi o moleculă din creier, conform unui nou studiu
Castelul Bran, aflat pe un deal stâncos, fortăreață medievală și monument național, cu steagurile românești, ale județului Brașov și ale Uniunii Europene fluturând în față, sub un cer albastru senin în România, Transilvania
19 sept.
Castelul Bran a intrat în top 10 cele mai populare castele și palate din Europa în 2026. Cum arată restul listei
 O bandă de delimitare a poliției izolează locul unei infracțiuni pe un trotuar
19 sept.
Rata infracționalității a crescut cu peste 10% în prima jumătate a anului, într-o destinație de vacanță tot mai vizitată de români
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Cum pastrezi merele peste iarnă
17 sept.
Cum păstrezi corect merele peste iarnă, ca să reziste până în primăvară
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
Siegfried Mureșan, luni, 14 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
19 sept.
Siegfried Mureșan a anunțat planul de guvernare dacă Guvernul lui va trece de Parlament: „Reducerea inflației și creșterea nivelului de trai”
Nicușor Dan este președintele României din mai 2025. Foto: Hepta
19 sept.
Nicuşor Dan vede și partea bună, și marele defect al României, în plin proces de formare a noului guvern
Viorel Oarză
19 sept.
Interlopul găsit împușcat în cap într-o pădure din Iași a murit. Familia lui Viorel Oarză a fost de acord să îi fie prelevate organele
Elevi fericiți, alături de învățătoarea lor. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
19 sept.
Prima minivacanță din noul an școlar. Când vor avea elevii un weekend prelungit
fulgere-furtuna-stalpi-energie-electrica
Analiză
18 sept.
De ce energia nucleară este, pe termen lung, mai ieftină decât regenerabilele intermitente?
Felix Stroe (PSD), Alin Chirilă (PSD) și Alexandru Muraru (PNL)
18 sept.
SIE are nevoie de un inspector general precum CIA, nu de atribuții polițienești precum FSB
Nicușor Dan, încruntat
18 sept.
Politica la mișto. Blat pentru anticipate?
Nicușor Dan
18 sept.
O carte despre naționalism pe care Nicușor Dan ar fi putut s-o citească înainte să vorbească despre „naționalismul sănătos”