Manelistul a trebuit să scoată din buzunar circa 3000 euro, plus cheltuieli de judecată. Motivul: melodia “Fă-mă, Doamne, o lacrimă!” a fost editată și interpretată fără acordul interpretului, care și-a căutat dreptatea în instanță.
După spusele lui Marian Nistor, “Fă-mă, Doamne, o lacrimă!”, cântec ce are la bază o poezie scrisa special pentru solist de Corneliu Vadim Tudor, a fost “descoperit” de anumiți maneliști, care l-au orchestrat în stilul propriu și l-au înregistrat pe albume care s-au bucurat de succes. Printre aceștia se numără Adi de la Vâlcea, Adi Caval, Daniela Gyorfi și Adriana Popescu.

Marian Nistor
Vestea că “Fă-mă, Doamne, o lacrima!” a ajuns o manea de succes l-a iritat pe Marian Nistor. La început, a încercat să-si ceara drepturile în mod direct, dar, pentru ca a fost ignorat, a deschis proces. În urmă cu cinci ani, când a demarat acțiunea, autorul textului melodiei, Corneliu Vadim Tudor, a precizat că, deși se simte “măgulit” că-i sunt cântate versurile de maneliști, îl va sprijini pe al său prieten, Marian Nistor în demersul său.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/14/823ff35fc423274a0d983df6db3b007c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/17/077a3e14203d8cd0cce68625faace9d3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/18/74acf6907432585822394227d07c573e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/16/6a1548a077d2a3d8fc7daa78af7f24b9.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/18/cd95d0cbe623cf08eae0a07a3f096084.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/09/9ba679a0871c18e802778404a345a2ae.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/2021/4/16/d48dd7e2bcbd567dbb7c4eba11661a6e.jpg)
Comentează