Un camion a spart două bariere de pe mijlocul autostrăzii și a ajuns în șanțul de pe celălalt sens pe M3, pe 3 august, după ce cauciucul stânga față de pe capul tractor a explod, în mers. Magyar Közút Nonprofit Zrt a postat înregistrarea video a oribilului accident pe pagina sa de Instagram.

Din fericire, accidentul s-a produs într-o porțiune de autosradă și la o oră cu trafic redus, astfel că nu au existat nici victime și nici alt bagube decât cele la balustrada autostrăzii și la camion.

Ministerul Tehnologiei și Industriei a explicat de ce s-a produs accidentul, folosind ca exemplu un șofer român de TIR. La sfârșitul lunii iulie, angajații Direcției Control Circulație Rutieră a Ministerului au împiedicat un camion românesc să circule, având o defeciune similară celei care a provocat accidentul de pe 3 august.

Camionul de mare tonaj a fost oprit la punctul de trecere a frontierei din Ártánd și examinat, ceea ce a scos la iveală că una dintre roțile din stânga capului tractor era uzată într-o asemenea măsură, încât cadrul din material era vizibil pe toată banda de rulare a anvelopei.

Cum arăta chilia unde mai multe femei acuză că au fost agresate sexual de Visarion Alexa. „Ticsită cu icoane și fotografii”, apare în reportaje și interviuri
Recomandări
Cum arăta chilia unde mai multe femei acuză că au fost agresate sexual de Visarion Alexa. „Ticsită cu icoane și fotografii”, apare în reportaje și interviuri

Camionul a putut merge mai departe doar după ce șoferul a schimbat roata a plătit o amendă la fața locului de 300.000 forinți (aproximativ 765 de euro), proporțională cu riscul grav pentru siguranța traficului.

„Cu siguranță, aceste înregistrări nu au nevoie de un argument mai convingător că nimeni nu ar trebui să iasă pe drum cu cauciucuri deteriorate sau uzate. Se așteaptă și mai mult prudență din partea șoferilor profesioniști, care conduc vehicule mari.”, se mai arată în postarea citată.

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bătaia dintre Anamaria Prodan și Reghe a durat mai mult decât s-a crezut. Filmarea cu camerele de supraveghere, apare și un al patrulea participant la conflict
GSP.RO
Bătaia dintre Anamaria Prodan și Reghe a durat mai mult decât s-a crezut. Filmarea cu camerele de supraveghere, apare și un al patrulea participant la conflict
UMILINŢA FINALĂ pentru Meghan şi Harry! Familia Regală a făcut pasul, s-a terminat! Nici ei nu se aşteptau la un asemenea gest
Playtech.ro
UMILINŢA FINALĂ pentru Meghan şi Harry! Familia Regală a făcut pasul, s-a terminat! Nici ei nu se aşteptau la un asemenea gest
Șoferul Anamariei Prodan rupe tăcerea și spune tot adevărul despre bătaia dintre impresară și Reghecampf: 'Am fost...'
Viva.ro
Șoferul Anamariei Prodan rupe tăcerea și spune tot adevărul despre bătaia dintre impresară și Reghecampf: 'Am fost...'
Prostituata româncă ucisă în Austria, recunoscută după tatuaje. Un client a desfigurat-o pe Ana Maria, a bătut-o până a omorât-o
Observatornews.ro
Prostituata româncă ucisă în Austria, recunoscută după tatuaje. Un client a desfigurat-o pe Ana Maria, a bătut-o până a omorât-o
Cine va fi selecționerul României după rușinea din Nations League. Burleanu: „Asta e propunerea mea!”
Știrileprotv.ro
Cine va fi selecționerul României după rușinea din Nations League. Burleanu: „Asta e propunerea mea!”
Instanța a decis: Adrian Mutu, poprire pe salariul de la Rapid. Câți bani trebuie să-i plătească fostei soții, Alexandra Dinu!
FANATIK.RO
Instanța a decis: Adrian Mutu, poprire pe salariul de la Rapid. Câți bani trebuie să-i plătească fostei soții, Alexandra Dinu!
Ce a păţit iubita lui Vladimir Putin. Şocul pe care l-a avut sâmbătă dimineaţă
Orangesport.ro
Ce a păţit iubita lui Vladimir Putin. Şocul pe care l-a avut sâmbătă dimineaţă
Horoscop 28 septembrie 2022. Vărsătorii se confruntă cu urmările unor gesturi discutabile pe care le-au făcut la un moment dat
HOROSCOP
Horoscop 28 septembrie 2022. Vărsătorii se confruntă cu urmările unor gesturi discutabile pe care le-au făcut la un moment dat
Care este diferența dintre precalificarea creditului ipotecar și preaprobarea?
PUBLICITATE
Care este diferența dintre precalificarea creditului ipotecar și preaprobarea?