Explozie și incendiu la Combinatul Azomureș. Locuitorii din Târgu Mureș, speriați de bubuitură: „Mi s-a făcut pielea de găină”

Comentează
Arhiva foto

O explozie puternică a avut loc, în noaptea de marți spre miercuri, la una dintre instalațiile de producere a amoniacului a combinatului chimic AzoMureș din Târgu Mureș, cel mai mare producător de îngrășăminte chimice din România. Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost rănit, suferind o fractură, dar se află acum în afara oricărui pericol, a anunțat directorul Uzinei. Din primele informații, deflagrația a avut loc după ce o conductă s-a fisurat.

UPDATE ora 04.30. În urmă cu puțin timp au avut loc declarații de presă la sediul Azomureș, la care au participat prefectul Mara Toganel, prim adjunctul ISU Mureș Cristian Buhainu și directorul Uzinei Chimice Azomures, Ovidiu Căciun.

„Colegul nostru care a fost rănit a primit îngrijiri medicale și a fost externat din Serviciul de Urgență. Au fost prezentate primele informații ale cauzei incidentului tehnic, fiind vorba de fisurarea unei conducte prin care se transporta gaz de sinteză la presiune foarte mare. Operatorii instalatiei au aplicat procedurile specifice, au izolat din punct de vedere tehnic zona afectata și au oprit în siguranță instalatia Amoniac 3”, au anunțat oficialii.

Conform unor surse Libertatea, rănile persoanei care a ajuns la spital în urma exploziei de la Azomureș au fost provocate de cioburi.

La nici o săptămână de la explozia de la combinatul Petromidia Năvodari, un alt gigant industrial din România, Azomureș din Târgu Mureș, a fost lovit de o problemă asemănătoare.

Conform presei locale și martorilor din oraș, în jurul orei 1:03, în noaptea de marți spre miecuri, orașul Târgu Mureș a fost zguduit de o bubuitură, apoi de un zgomot asurzitor.

Pe internet au început să curgă imagini cu flăcări imense în zona platformei Azomureș, iar locuitorii au primit un mesaj RoAlert în care nu s-a spus ce s-a întâmplat exact, ci doar că nu există vreun pericol.

După ora 2.00, combinatul Azomureș a ieșit cu un comunicat scurt pe pagina de Facebook, prin care a anunțat că problema a fost la una dintre instalațiile de producere a amoniacului, iar o persoană a fost rănită, însă se află în afara oricărui pericol.

„În timpul manevrelor de pornirea a uneia dintre instalatiile de producere a amoniacului de pe platforma Azomures a avut loc un incendiu. O persoană a fost rănită, a primit ingrijiri medicale la fața locului și este în afara oricărui pericol. Au intervenit pentru stingerea incendiului pompierii din cadrului serviciului propriu și cei de la ISU Mures. Situatia este acum sub control, este monitorizată de autorități, instalația unde a avut loc incendiul fiind oprită complet. Vom reveni cu detalii”, se arată în comunicat.

„Mi s-a făcut pielea de găină”

Pe internet au apărut deja mărturii din partea oamenilor din Tg. Mureș.

„Am auzit ceva ce părea a fi un tunet. Mi s-a părut ciudat că niciodată la un tunet nu auzeam geamurile tremurând. După bubuitura puternică a continuat un sunet intens. Nu înțelegeam ce e, dar începeam să-mi dau seama că nu e vorba de un tunet. Gândul mi-a fugit la cel mai rău scenariu: Combinatul de îngrășăminte chimice din Târgu Mureș, Azomures. Imediat după am mers să închid geamurile. Toate lucrurile astea s-au întâmplat în decurs de câteva secunde. După câteva minute a venit un mesaj din partea RoAlert care confirmă un incident la acest combinat, dar nu spune exact despre ce este vorba. În acest moment mi s-a făcut pielea de găină. Citesc pe Facebook că ar fi vorba de o explozie la Secția 3 Amoniac. Nu se știe dacă sunt victime. Oameni buni, aveți grijă de voi și de cei din jur!”, a scris Alin Popoviciu.

Alte reacții au venit pe pagina de Facebook a combinatului Azomureș. „ Hee... orașul e pe fugă! După 1 ora se dă un comunicat????”, reclamă un locuitor din Târgu Mureș.

„Un incendiu? Ați auzit zgomotul produs de explozie? Oamenii au început să fugă din oraș!”, scrie un altul, acuzând Azomureș că nu oferă informații despre explozie.

Un alt locuitor lansează o acuzație similară: „«Incendiul» vostru s-a auzit în casă, cu geamurile închise și televizorul pornit, la mai mult de 15 km de Azomureș, în Ivănești.”.

Combinatul Azomureș produce îngrășăminte chimice | Foto: azomures.com

Probleme și în trecut, tot la instalația de amoniac. În iunie 2020 s-a evitat la limită o explozie

La Azomureș SA, cel mai mare producător de îngrășăminte chimice din România, a mai avut loc o explozie în 2011, iar anul trecut s-a evitat una la limită.

Pe 27 iulie 2011, explozia a avut loc dimineața, tot într-o secție de amoniac, când se porneau instațiile. Din cauza presiunii, o conductă s-a fisurat și a explodat. Imediat a izbucnit un incendiu uriaș, cu flăcări de 15 metri înălțime, conform Observator. Nimeni nu a fost rănit, pentru că la ora respectivă nu se aflau muncitori în zonă.

Pe 28 iunie 2020, scenariul s-a repetat, parțial. Pe platforma combinatului s-a auzit o bubuitură puternică, apoi flăcările din furnale au devenit vizibile de la depărtare, scrie ArdealNews.

După incident, compania Azomureș a emis un comunicat în care preciza că “în urma înregistrării unui eveniment tehnic neprevăzut la una dintre instalațiile de pe platforma Azomureș, în următoarele ore se poate sesiza un nivel mai ridicat al zgomotului ambiental (…) Ne cerem scuze pentru eventualul disconfort creat”.

A urmat însă comunicatul Gărzii de Mediu, care a dezvăluit cauza „evenimentului tehnic neprevăzut” invocat de combinat și a precizat s-a evitat o explozie majoră: „În data de 28.06.2020, conform unui comunicat transmis de AZOMURES SA și a notificării către instituția noastră, din cauza unei defecțiuni apărute la instalația Amoniac 4, in jurul orei 16:00 a fost necesara oprirea acesteia și expandarea în atmosfera a gazului de sinteza existent în instalație tocmai pentru a se evita producerea unui accident major cu repercusiuni grave”.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale poate începe. Sursa foto: Libertatea
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
09:09
Un șofer de TIR va plăti 1.350 de euro amendă pentru 53 de minute de condus în Olanda, timp în care a parcurs 63 de km
08:52
A înotat fără oprire din Grecia până în Italia și a parcurs 91,4 km în aproape 32 de ore: „Mama mea mă aștepta”
08:45
Cum și-a găsit Mirela Vaida cei trei copii când s-a întors de la „Asia Express” 2026. „Nu mai avea doi dinți. Dezordine, lucruri stricate...”
08:33
Primăria New York publică 173.000 de documente despre calitatea aerului după 11 septembrie 2001
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Mini-vacanța de Sfânta Maria a devenit o afacere de 250 de milioane de lei. Plajă litoral
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Platforma e-Sanatatea Mea, lansată de CNAS, se vede în imagine un portal de logare
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!