Expoziția „Valori care rezistă timpului” de la BNR: Albini Prassa aduce în prim-plan 115 ani de relații România–Elveția prin orologerie

Comentează
Expoziția „Valori care rezistă timpului” de la BNR Albini Prassa aduce în prim-plan 115 ani de relații România–Elveția prin orologerie

Puține obiecte reușesc să spună o poveste despre istorie, identitate și progres la fel de discret și elegant precum un ceas. Iar expoziția „Valori care rezistă timpului”, dedicată celor 115 ani de relații diplomatice dintre România și Elveția, transformă această idee într-o experiență culturală amplă, construită în jurul timpului și al legăturilor create de-a lungul lui.

Evenimentul, organizat la sediul Băncii Naționale a României, îi are printre partenerii principali pe Albini Prassa, unul dintre cele mai importante nume de pe piața locală de profil și unul dintre cei mai activi promotori ai colaborărilor dintre marile case orologere elvețiene și publicul român.

Fondată în 2004, cu rădăcini atât în România, cât și în Elveția, Albini Prassa a construit în ultimele două decenii un adevărat pod cultural și comercial între cele două spații, devenind cunoscută inclusiv pentru edițiile speciale dedicate României realizate împreună cu branduri internaționale de prestigiu.

O incursiune în trecutul orologer al României

În cadrul expoziției, vizitatorii vor putea descoperi piese rare și colecții private care nu au mai fost expuse publicului de peste 13 ani. Acestea recompun o parte spectaculoasă din istoria relației dintre România și orologeria elvețiană.

De la ceasurile folosite de grăniceri și piloții armatei, până la instrumentele care au însoțit dezvoltarea căilor ferate românești, expoziția vorbește despre felul în care timpul a circulat într-o Românie aflată în plină transformare economică și socială.

Totodată, publicul va putea descoperi și atmosfera comercială a epocii: cine vindea ceasuri, cine le cumpăra și cum ajungeau aceste simboluri ale preciziei elvețiene în marile orașe românești.

Cum se naște și renaște un brand

Secțiunea dedicată prezentului aduce în prim-plan culisele creative ale proiectelor dezvoltate de Albini Prassa împreună cu diferite case orologere internaționale.

Unele dintre aceste colaborări recuperează episoade antreprenoriale în care România a avut un rol pionier. Altele readuc în atenție povestea unei mărci fondate în urmă cu mai bine de un secol de emigranți de origine română stabiliți în Statele Unite — un brand care își regăsește astăzi identitatea și relevanța.

Expoziția devine astfel și o reflecție despre memorie, continuitate și reinventare într-o industrie în care tradiția și inovația coexistă permanent.

Viitorul timpului: mecanisme, tehnologii și noi forme de afișare

Partea dedicată viitorului propune o incursiune în cele mai spectaculoase direcții ale industriei orologere contemporane.

Vizitatorii vor putea vedea mecanisme neconvenționale, arhitecturi spectaculoase și moduri de afișare diferite de cele clasice, alături de tehnologii care au schimbat radical întreaga industrie în ultimele decenii.

Un spațiu special este rezervat ARC - Academia Română de Ceasornicărie, instituție fondată datorită maestrului orologer Mihai Ceciu și al cărei membru fondator este și Albini Prassa.

Academia va recrea o adevărată instalație vie de ceasornicărie: mese complet echipate cu scule tradiționale, aparate pentru verificarea mecanismelor și demonstrații live realizate cu ajutorul unui microscop digital conectat la display-uri pentru public.

Expoziția poate fi vizitată pe 5 și 6 iunie, la Banca Națională a României

Expoziția „Valori care rezistă timpului” va putea fi vizitată de publicul larg pe 5 și 6 iunie, la sediul Băncii Naționale a României, și promite să fie unul dintre cele mai interesante evenimente culturale dedicate patrimoniului orologer și relației dintre România și Elveția. Accesul la expoziție se va face doar pe baza înscrierii în formularul dedicat.

În cadrul evenimentului, publicul interesat va putea participa și la masterclassurile susținute de Albini Prassa și ARC, programate pe 4 și 5 iunie. Mai multe detalii despre program, condițiile de acces și înscriere sunt disponibile pe site-ul oficial al evenimentului.

Un eveniment dedicat valorilor care unesc Elveția și România de peste un secol

Organizat de Ambasada Elveției în România, „Valori care rezistă timpului” aduce în prim-plan nu doar excelența orologeriei elvețiene, ci și valorile care au definit, timp de 115 ani, relația dintre Elveția și România: încrederea, continuitatea, precizia și dialogul dintre instituții și societate. Găzduit de Banca Națională a României și desfășurat sub Auspiciile Familiei Regale a României, evenimentul invită publicul să descopere expoziția și seria de masterclass-uri dedicate patrimoniului, inovației și artei măsurării timpului, în perioada 4–6 iunie 2026. Accesul se face exclusiv pe bază de înscriere, iar detalii complete despre program și participare sunt disponibile pe platforma oficială: https://www.libertatea.ro/valori-care-rezista-timpului

Parteneri: Albini Prassa, Kultho, Swiss Sponsors’ Fund

Parteneri de comunicare: Ringier România, Phoenix Media

Eveniment susținut de: Aqua Carpatica, Domeniile Sâmburești, King of Valahia

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!