EXCLUSIV. „De Înviere, când fata noastră murea, preotul care a lovit-o împărțea lumină în biserică”. La mai bine de o lună de la accidentul filmat dintr-un mall din București, nimeni nu e urmărit penal

Comentează
Arhiva foto

La începutul lunii aprilie, imaginile înfiorătoare ale unui accident petrecut în parcarea subterană a unui mall bucureștean stârneau sute de reacții pe internet. Un SUV a intrat, cu viteză, în lateralul unei mașini care căuta ieșirea spre stradă. Tânăra de 29 de ani de pe locul din dreapta, soția șoferului, a murit după 22 de zile de spitalizare, în duminica de Paști. Cel care a produs accidentul, preot în Teleorman, a fost „oprit de la săvârșirea celor sfinte până la pronunțarea definitivă a instanței de judecată”, însă dosarul penal e încă in rem.

Pe 2 aprilie 2022, în a doua parte a după-amiezii, liniștea din parcarea mall-ului AFI din sectorul 6 al Bucureștiului e tulburată de o ciocnire, după care se lasă liniștea. Pentru doar câteva secunde însă. Căci un SUV albastru și lucios de Teleorman intră, puternic, într-o mașină albă Ford, care se deplasa cu câțiva kilometri la oră. Bușitura se produce frontal pentru mașina venită cu viteză și exact în partea stângă, cea a șoferului autoturismului lovit.

Mașina albastră e și cea care, înainte, lovise alte două mașini în timp ce încerca să se parcheze.

Imaginile înfiorătoare ajung pe internet, publicate pe YouTube de bloggerul Zoso. Se vede cum, pentru o fracțiune de secundă, chiar la început, mașina de teren lovește o altă mașină, accelerează nefiresc, evită o mașină și intră în plin în Ford, care e proiectat într-un alt autoturism parcat pe un loc destinat persoanelor cu dizabilități.

Se poate vedea cum șoferul mașinii de teren se târăște din vehicul după impact, trece pentru câteva secunde pe la mașina lovită, face un semn scurt cu mâinile spre șoferul din mașina pe care o lovise, apoi revine la SUV. O femeie vine alergând la mașina care a provocat accidentul, se duce direct la bancheta din spate, de unde coboară o fată.

Sunt soția și fiica celui care a produs accidentul. Ele se îndepărtează și îl lasă singur pe bărbatul de la volan.

Imagine cu cele două mașini, șoferul mașinii albastre, soția și fiica acestuia. Foto: captură YouTube

„Sunet asurzitor de motor”

Aurel Ivanciu este șoferul mașinii albe de pe imaginile video. El și soția sa, Ioana-Antonia, se îndreptau către „bariera de la ieșirea spre bulevardul Timișoara, aflată imediat spre dreapta”.

„Am auzit o mică ciocnitură, fiind și alte autoturisme nu am văzut nimic. Alte mașini și-au continuat drumul, l-am continuat și noi. Și-apoi am simțit bușitura și acel sunet asurzitor de motor. Am avut o tresărire, am și momente în care nu mai țin minte exact ce s-a întâmplat, doar frânturi.

Eram cu privirea în față, n-am văzut nimic. Am fost conștient tot timpul, dar am frânturi lipsă”, povestește Aurel pentru Libertatea.

Șoferul celălalt s-a uitat puțin pe geam, nu înțelegeam în primul rând cine e, nu-mi dădeam seama atunci. Apoi a plecat. A venit un domn doctor, eu sunasem la 112, dar nu eram foarte coerent. El ne-a acordat primul ajutor și mi-a spus să o țin trează, să nu închidă ochii.Aurel Ivanciu, șoferul mașinii lovite:

„Prietenaș, poți să mă omori, că n-am ce să fac”

Soțul a ieșit din mașină după ce au venit cei de la ambulanță.

Șoferul care a produs accidentul, despre care ulterior au aflat că este preot paroh într-un sat din județul Teleorman, a revenit lângă mașina lovită.

„Mi-a spus ceva de genul «prietenaș, poți să mă omori, că n-am ce să fac». L-am văzut doar cu coada ochiului, mă uitam la soția mea, care era urcată atunci pe targă”.

Soții Ivanciu au plecat cu ambulanțe diferite spre Universitar. El, primul. Apoi, și ea. El a fost externat în aceeași zi, la ora 19. Ea a rămas internată în stare gravă.

În documentele medicale din primele zile de internare, diagnosticul legat de accident este „traumatism cranio-cerebral grav, leziuni axonale difuze și hemoragie subarahnoidiană posttraumatică”.

În urma impactului, cei doi soți din mașina albă au ajuns la spital

După o evoluție nefavorabilă, tânăra s-a stins după 22 de zile, pe 24 aprilie, ora 9 dimineață. Era chiar ziua de Paști.

Pe 11 iulie ar fi împlinit 30 de ani.

„E mașină din 2022”

„Fata noastră a murit de Înviere, când preotul care a făcut accidentul dădea lumină. Nu ne putem obișnui cu asta”, spun cei din familia ei.

Ei spun că au rămas neplăcut surprinși și de alt moment care l-a avut în prim-plan pe preot.

„S-a dus fratele ei după accident acolo. El lucra în preajmă, la turnurile AFI. L-a văzut pe cel care a produs accidentul. I s-a părut foarte nepăsător, părea că îi pasă mai mult de mașină. Le spunea anchetatorilor că el nu are cum să lase mașina acolo, că e mașină din 2022. Părea nepăsător, că nu îi pasă că cineva acolo…”, afirmă rudele.

Soțul femeii, Aurel, povestește că i s-a luat o singură declarație când era pe targă. „Nu aveam prea multe ce să spun, le-am spus ce s-a întâmplat”, repetă el.

„Plus am fost chemat pentru o reconstatare, ceva mai mult să se vadă ce daune au mașinile. Mașinile rămăseseră acolo, în parcare. Ne-am dus la Udriște, la accidente rutiere. Apoi în parcare, după o săptămână, s-a făcut un proces-verbal referitor la avarii. Am bănuit că mai mult pentru asigurare. Și atât”.

De partea cealaltă, șoferul din Teleorman le-ar fi spus anchetatorilor, conform Gândul, că „încercase să parcheze mașina, a lovit două și apoi, speriat, a accelerat”.

Tânăra s-a stins chiar în ziua de Paști

„Nu a fost dispusă efectuarea urmăririi penale față de o anumită persoană”

Libertatea a aflat că s-a deschis un dosar penal la două zile după producerea accidentului, pe 4 aprilie 2022. Acesta se află la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 6 din București.

Cercetările se efectuează „cu privire la săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă (...) și ucidere din culpă”, conform unui răspuns primit de ziar pe 11 mai.

Cu toate acestea, șoferul mașinii nu este încă urmărit penal, iar în caz nu au fost luate măsuri preventive.

„Până la acest moment nu a fost dispusă efectuarea în continuare a urmăririi penale față de o anumită persoană fizică sau juridică”, au menționat procurorii.

Prin semnătura prim-procurorului Alina Nicoleta Gherghina și a purtătorului de cuvânt Irina Elena Ilie, Parchetul nu a menționat numărul persoanelor audiate în dosar, „având în vedere caracterul nepublic al urmăririi penale”.

Oprit de la „săvârșirea lucrurilor sfinte”

Libertatea a discutat cu reprezentanții Bisericii Ortodoxe Române despre cazul bărbatului, iar BOR a menționat că, dacă preotul va fi găsit oficial vinovat pentru producerea accidentului și va fi condamnat penal, nu va mai putea să slujească.

„Cazul său va fi judecat inclusiv în cadrul consistoriului eparhial, care va decide detaliile sancționării lui pe linie strict bisericească/administrativă”, a menționat BOR.

Libertatea s-a adresat Episcopiei Alexandriei și Teleormanului, care a dat detalii prin purtătorul de cuvânt, preot Eugen Păunescu.

„Preotul a fost oprit «de la săvârșirea lucrărilor sfinte» până la pronunțarea definitivă a instanței de judecată. Acest fapt s-a întâmplat în urma declarației dumnealui privind decesul persoanei accidentate. În funcție de hotărârea instanței se vor aplica prevederile statutare și cele regulamentare. Este un moment trist pentru toți”, a punctat el.

Suspendat după 1 mai

Întrebat dacă acesta a ținut slujba de Înviere pe 24 aprilie, când tânăra s-a stins, Păunescu a punctat: „Părintele a aflat de decesul persoanei accidentate după data de 1 mai (dată la care s-a dispus și suspendarea - n.r.) de pe rețelele de socializare și din telefoanele pe care le-a dat la Spitalul Universitar”.

Păunescu a completat că, oficial, preotul n-a fost „înștiințat de nicio persoană sau de vreo instituție despre decesul persoanei” până pe 16 mai.

Totuși, spune acesta, preotul poate participa în continuare la slujbe chiar și după suspendare, însă drept cântăreț la strană.

„Părintele a fost prezent la biserică, iar după pronunțarea suspendării a săvârșit slujba în calitate de cântăreț, la strană. La biserică sunt 3 preoți și programul slujbelor nu a fost afectat de acest aspect administrativ”, a conchis el.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
16:19
Nicușor Dan a semnat primul decret de acreditare a unui ambasador în străinătate de când a devenit președinte
Ulrich Siegmund (centru), șeful AfD în Saxonia Anhalt, sărbătorind victoria alături de liderii federali ai AfD Alice Weidel (stânga) și Tino Chrupalla (dreapta) Foto: Profimedia
Exclusiv
16:00
Profesorul Șerban Costa, medic în capitala landului câștigat de AfD: „Vor, de exemplu, să dea afară toți străinii din landul Saxonia-Anhalt. Între 15 și 20% din toți medicii sunt străini”
MONDEN
Alina Pușcău, noi detalii despre lupta cu cancerul
17:00
Alina Pușcău, detalii dureroase despre efectele chimioterapiei. Și-a schimbat religia după ce a primit diagnosticul
Jo (Ioana Anuța) și Smiley | Foto: PR
16:29
Cum a apărut Smiley la ziua lui Jo. Ioana Anuța a împlinit 32 de ani: Andrei Bănuță a fost și el prezent
POLITIC
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:17
Dominic Fritz confirmă ruptura Nicușor Dan - USR după ce președintele a promulgat legea ANI prin care Fritz pierde primăria Timișoara
Steagul României, alături de steagul Uniunii Europene, la intrarea în sediul unei instituții din București
14:56
Oficialii care refuză să sărute drapelul, amendați cu până la 10.000 de lei. Proiect AUR, aproape de votul decisiv
Ultimele știri
Exclusiv
17:45
Încă o vedetă de la Antena 1 a trecut la PRO TV. În ce producție apare din septembrie
17:40
Kremlinul a anunțat orașul în care e gata să înceapă negocierile de pace cu Ucraina
17:15
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Exclusiv
17:19
5 Știri by Libertatea- Monden: Cum a slăbit Oana Roman 15 kilograme în șase luni/ Andra și Cătălin Măruță scot din buzunar 38.000 de euro pe an pentru educația copiilor
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
17:10
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
16:14
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
Un șofer din Germania a condus cu 150 km/h spre un muncitor în construcții și a fost oprit doar după ce pneurile i-au explodat. Sursă foto: Profimedia.
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Sistemul medical din România primește o investiție de peste 390 de milioane de lei prin PNRR. Sursă foto: Facebook/Ministerul Sănătății.
15:45
Aproape 400 de milioane de lei pentru două investiții majore în sănătate, finanțate prin PNRR
Un bărbat care realizează un atac cibernetic, stă la laptop și poartă un hanorac negru. Se vede cum tastează o parolă și un nume de utilizator
15:30
Cum au făcut hoții credit de nevoi personale în valoare de 110.000 lei, fără consimțământul unei femei: povești de groază din lumea fraudelor bancare
Prim-plan cu un aparat electronic de plată a parcării, alimentat cu panou solar, amplasat pe marginea unei străzi cu mașini parcate.
15:08
540 de locuri de parcare, amenajate în Sectorul 1 București: lista străzilor
Soldați americani la aeroportul Mihail Kogălniceanu
14:28
Un think-tank apropiat de Donald Trump laudă apropierea României față de SUA: 30 de ani de linie pro-occidentală, de la Emil Constantinescu la Nicușor Dan. Ce reproșează totuși raportul
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală