Revolta sătenilor după aflarea sentinţelor în cazul celor şapte violatori a determinat poliţia să ia măsuri speciale pentru protecţia fetei violate.
Cuprins:
Ieri, autorităţile locale au suplimentat forţele de ordine la Văleni, satul de unde sunt cei 7 violatori, dar şi la Munteni, unde locuieşte fata. Maşinile de poliţie patrulează toate străzile din aceste sate, la intervale mici de timp, pentru a preveni alte tragedii.
Poliţiştii, dar mai ales părinţii fetei, se tem ca sătenii să nu se răzbune pentru cele întâmplate. De altfel, tatăl Ralucăi mărturisea ieri, că este speriat de gândul unei răzbunări din partea familiilor violatorilor.
Ieri, 17 august, cei şapte violatori şi-au primit sentinţele după ce, în luna noiembrie a anului trecut, au violat ore în şir, până la leşin, o fată de 18 ani. Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs.