Femeile din Rusia profită de războiul declanșat de Vladimir Putin căsătorindu-se cu soldați înainte ca aceștia să fie trimiși pe front, apoi încasează compensațiile de 88.000 de euro după moartea lor, a dezvăluit avocata Marina Orlova, relatează The Sun.
Într-un podcast devenit viral, Orlova a explicat cum unele femei vânează soldați singuri, se căsătoresc cu ei și așteaptă ca aceștia să fie uciși în luptă pentru a primi despăgubirile oferite de stat. „Este simplu: găsești un bărbat care luptă, el moare, iar tu primești opt milioane de ruble”, a spus ea în dialog cu influencera Darya Cherdantseva. Avocata a adăugat că multe femei folosesc acești bani pentru a cumpăra apartamente și a-și îmbunătăți situația financiară.
Cherdantseva a sugerat chiar că văduvele ar putea repeta schema, căsătorindu-se din nou cu un soldat pentru a încasa o a doua plată, având în vedere pierderile uriașe suferite de armata rusă în Ucraina.
Declarațiile au provocat indignare, iar Comisia de Investigații și Procuratura Generală a Rusiei au reacționat rapid, criticând afirmațiile și ștergând podcastul. Deși Orlova și Cherdantseva au susținut că a fost vorba doar de „umor negru”, avocata riscă până la șapte ani de închisoare conform legislației stricte impuse de Kremlin.
După ce subiectul a explodat în mediul online, mai mulți utilizatori ai rețelei sociale VK au confirmat că au cunoștință de astfel de practici.
O utilizatoare, Galina, a relatat că fratele ei s-a căsătorit subit chiar înainte de a pleca la război, iar după moartea sa, soția acestuia s-a grăbit să obțină banii. O altă femeie a întrebat pe forum dacă poate primi o a doua compensație, după ce încasase deja una pentru primul soț decedat în 2022.
Jurnalistul independent Andrey Kalitin a descris fenomenul ca fiind „căderea absolută în abis”. Gruparea pro-Putin Call of the People a cerut măsuri împotriva celor care tratează moartea soldaților ca pe o afacere.
Liderul grupului, Serghei Zaitsev, a declarat că asemenea declarații „cinice și blasfematoare” insultă atât soldații ruși, cât și memoria celor căzuți.
În urma controversei, Orlova și-a cerut scuze public, susținând că nu a intenționat să jignească pe nimeni. „Îmi cer scuze și în numele Dariei. Am primit numeroase amenințări din partea bărbaților”, a spus avocata.
Demradulescu 02.04.2025, 01:15
Aveam îndoieli când un cunoscut îmi spunea că rusoaicele sunt femei ușoare ,se pare că a avut dreptate,Mama Rusia ce ai fost și ce ai ajuns.