UPDATE ora 23:22. Tânărul, în vârstă de 18 ani, suspectat că ar fi batjocorit-o pe femeie, a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore. La audieri, le-a spus polițiștilor că era băut când a comis oribila faptă. Individul urmează să fie prezentat magistraților cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Pentru viol și tentativă de omor, tânărul riscă închisoarea.

Agresorul și-a ajutat victima, apoi a violat-o

Totul s-a întâmplat în locuința femeii în vârstă de 68 de ani, din satul Vorniceni. Aceasta locuiește singură, iar după lăsarea întunericului un localnic, în vârstă de 18 ani, a dat buzna peste ea în casă. Individul, care se pare că era sub influența băuturilor alcoolice, s-a năpustit asupra femeii, pe care ar fi forțat-o să întrețină relații sexuale cu el, iar când a văzut că se opune a tăiat-o cu un cutter, provocându-i răni grave.

Se pare că un vecin a auzit strigătele de ajutor și a sunat la 112. Cadrele medicale de pe Ambulanță sosite la locuința femeii i-au acordat de îndată primul ajutor, aceasta fiind în șoc hemoragic, cu multiple traumatisme și plăgi tăiate. În întâmpinarea Ambulanței a plecat echipajul SMURD de Terapie Intensivă Mobilă, care a transportat-o pe femeie la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Mavromati.

Polițiștii au ajuns și ei la casa femeii și au demarat cercetările, iar tânărul a fost ridicat pentru audieri, cazul fiind preluat de un procuror.

Femeia a povestit că tânărul a ajutat-o în timpul zilei la bătut nuci, iar pe seară a venit după bani, dar și cu gânduri necurate.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.