O tânără de 29 de ani care, în urmă cu un an, și-a lăsat copilul pe o bancă din curtea unei biserici catolice din municipiul Huși a fost condamnată de instanța de fond la doi ani de închisoare cu suspendare și 90 de zile de muncă în folosul comunității. Judecătorii din Huși i-au dat Crenguței Spânache această sentință, care nu este definitivă, pentru abandon de familie, cu un termen de încercare de doi ani și jumătate.

Femeia și-a abandonat copilul, pe care-l născuse perfect sănătos la Maternitatea Vaslui, pe o bancă din curtea unei biserici. Anterior, Crenguța discutase cu niște surori franciscane de la un așezământ social din zona lăcașului de cult și cărora le spusese că nu are posibilitatea financiară să-l crească. Câteva minute mai târziu, bebelușul a fost auzind plângând de către o fată care trecea prin zonă.

Tânăra a dus copilul la preot în biserică, acesta sunând la numărul de urgență 112. Preluat de o ambulanță, bebelușul a fost dus la spitalul municipal unde medicii au constatat că băiețelul este sănătos. Între timp, Poliția a început să o caute pe mama copilului, aceasta fiind găsită câteva ore mai târziu într-un sat învecinat.

Crenguța Spânache a mărturisit polițiștilor că și-a abandonat pruncul pe motiv că nu avea cu ce să-l crească, refuzând să-l ia acasă. În consecință, a intervenit și Direcția pentru Protecția Copilului, care l-a dat în plasament pe bebeluș la un asistent maternal profesionist la care se află și în prezent.

Citește și: EXCLUSIV/ Victor Rebengiuc: “Am 84 de ani și nu credeam niciodată că o să am așa o viață lungă! Și ploaie, și vânt și soare… de toate, am trăit”

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează
Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.