O montaniardă din Galați, învingătoare în lupta cu cancerul, a urcat până la cer, în Himalaya: „Frica e mai distructivă decât boala”

De la birou la Himalaya

Adina Paraschiv nu este sportivă de performanță, ci un om obișnuit, cu o carieră între inginerie navală și drept. Conduce un departament de achiziții, dar în timpul liber urcă munții. Spune că muntele a devenit pentru ea un mod de a trăi, nu un hobby. „Am simțit că orizontul meu e prea mic. Că locul meu e mai sus”, povestește gălățeanca pentru publicația Viața Liberă Galați.

Primele experiențe au fost pe poteci din Carpați, iar pas cu pas, fiecare traseu i-a dat mai multă încredere. A învățat că muntele nu se cucerește, ci se respectă. „Am învățat că acolo nu există scurtături. Doar pași clari și respirație.”

Drumul spre marile altitudini

Înainte de a ajunge în Himalaya, Adina urcase deja pe mai multe vârfuri: Mytikas, în Grecia (2.918 m), Musala, în Bulgaria (2.925 m), Vinicunca, în Peru (5.036 m) și Ararat, în Turcia (5.137 m). Dar muntele nepalez avea să fie altceva.

Ideea i-a venit într-o seară, când a aflat de traseul Annapurna Circuit Trek. „La început a fost doar o idee, un vis care părea prea mare. Dar pas cu pas, s-a transformat în hotărâre. A prins rădăcini adânci în mintea și în sufletul meu”, mărturisește ea. Era septembrie 2024.

Pregătirea nu a fost spectaculoasă, ci constantă: drumeții frecvente, antrenamente cu rucsacul în spate, exerciții pentru rezistență și echilibru. „Nimic nu se întâmplă peste noapte. A fost doar consecvență. Uneori era bine, alteori greu. Dar am rămas în ritm.”

Între nerăbdare și teamă

Cu câteva zile înainte de plecare, emoțiile au devenit tot mai intense. „Era un cocktail de nerăbdare și teamă. Îmi tot puneam întrebări: oare o să pot? Oare o să-mi ajungă forța? Oare cum va fi acolo, printre munții aceia uriași?”, povestește Adina pentru sursa citată.

Când a ajuns în Nepal, totul i s-a părut desprins din altă lume. „Când am coborât la Kathmandu, am simțit că pășesc într-o lume complet diferită. Oameni zâmbitori, relaxați, recunoscători. Un haos frumos, plin de culori și de mirosuri de condimente.”

Printre nori și tăceri

Timp de o săptămână, echipa formată din 12 persoane a parcurs peste 100 de kilometri. Traseul a fost lung și dur, cu diferențe de altitudine uriașe, frig pătrunzător și aer din ce în ce mai subțire.

„Temperatura la peste 4.000 de metri intră în oase și rămâne acolo. Altitudinea te obligă să fii atent la fiecare semn al corpului. Și înveți minimalismul, să te descurci cu strictul necesar, fără confort”, povestește ea întreaga experiență.

Dar în același timp, a fost o experiență plină de frumusețe. „Liniștea aceea adevărată, nu liniștea de «fără zgomot», ci liniștea de «eu sunt bine cu mine». Oamenii locului sunt incredibili, ghizii nepalezi au o forță și o noblețe aparte”, spune Adina.

Momentul de la 5.416 metri

Pe 22 octombrie 2025, la ora 9:40, ora Nepalului, echipa a ajuns în pasul Thorong La, la 5.416 metri altitudine.

„Când am ajuns acolo, am simțit că aerul devine emoție. E liniște, nu o liniște care te izolează, ci una care te dezvăluie. Acolo îți auzi inima. Îți auzi gândurile. E o pace pe care n-o pot descrie”, mărturisește gălățeanca.

După ani grei de tratamente și temeri, momentul a fost pentru ea o formă de eliberare. „Frica poate fi mai distructivă decât boala, iar sensul poate fi cel mai puternic medicament.”

Lecția Himalayei

Adina spune că adevărata țintă a drumului nu a fost vârful, ci claritatea. „Acolo nu mai contează rutina, jobul sau orașul. Contează doar pasul următor. Cum respiri, cum te adaptezi. Cum rămâi tu cu tine.”

„Dacă m-a învățat ceva Himalaya, este că nu există munte mai înalt decât cel din tine. Că adevărata altitudine nu se măsoară în metri, ci în curaj”, a mai spus ea.

Recunoștință și noroc

După întoarcerea acasă, Adina a aflat că zona Thorong La fusese lovită de ninsori și viscole, iar în 2014, aceeași regiune fusese scena unei tragedii în care au murit 70 de oameni. A realizat cât de norocoasă a fost întreaga echipă, norocoasă pentru vreme, pentru senin și pentru puterea de a duce visul până la capăt.

Acum, privind înapoi, Adina spune că experiența din Himalaya a schimbat-o profund. Nu simte că a învins boala, ci că a învățat să trăiască altfel, să fie mai atentă la ceea ce contează și să nu-și irosească zilele.

„Nu simt că am învins o boală. Simt că am înțeles cum e cu dreptul de a nu-mi irosi zilele. Boala nu te face dramatic. Te face atent. La ceea ce ai. La cât de departe poți merge când nu renunți la tine”, spune ea.

Iar mesajul primit de la sora ei, „Amor fati”, adică iubește-ți destinul, a rămas pentru ea o concluzie a călătoriei și a înțeles că, uneori, cel mai greu munte de urcat este cel din interior.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.

ABONEAZĂ-TE