O femeie de 52 de ani din Caracal a intrat în stop cardio-respirator după o intervenție endoscopică făcută la o clinică privată de către Alin Demetrian, un cunoscut medic chirurg din Craiova, fost manager de spital, trimis în judecată pentru ucidere din culpă într-un alt caz produs anul trecut, au declarat vineri, 5 aprilie, surse judiciare pentru Libertatea.
Poliția a deschis o anchetă. „Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Dolj s-au sesizat cu privire la faptul că, în seara zilei de 4 aprilie, o femeie de 52 de ani, din municipiul Caracal, județul Olt, ar fi intrat în stop cardio-respirator în urma unei intervenții de explorare endoscopică, efectuată de către un bărbat din municipiul Craiova, medic chirurg”, a transmis IPJ Olt.
Este vorba despre doctorul chirurg Alin Demetrian, care în aprilie 2023 a fost inițial reținut 24 de ore și apoi plasat sub control judiciar, fiind acuzat că a comis patru infracțiuni în forma culpei medicale, soldate cu deces, au susținut surse judiciare pentru Libertatea.
În luna ianuarie a acestui an, fostul manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă și are interdicția de a profesa.
„Să nu desfășoare activitatea în exercitarea căreia a săvârșit infracțiunea, respectiv cea de medic chirurg, nici în spitalele publice, nici în cele private”, se arată pe portalul instanțelor, decizia Judecătoriei Craiova nefiind definitivă.
Femeia este acum internată în stare gravă la Spitalul Clinic de Urgență din Craiova.
1Gin 06.04.2024, 02:02
Deci avea interzis din ianuarie să mai practice meseria. Cine l-a angajat nu știa?
Puck 06.04.2024, 11:03
Interdictia este pt chirurgie. Endoscopia nu este manevra chirurgicala. Este o investigatie pt care au atestat medici din diverse specialitati.
HOPAHPO 06.04.2024, 03:33
Cred ca acest doctor a facut medicin cu cas , branza si ceva euros si este normal ca ii este destul de greu sa inteleaga corpul uman . Ce mai bien este sa treaca pe zootehnica s au sa deschida o cliniva veterinara . Ar face bine omenirii .
DoarDiviziaB 06.04.2024, 11:44
Lasa-l (o)! Astfel de comentarii apar atunci cand nu citesti articolul ci doar postezi de dragul postarilor.
DoarDiviziaB 06.04.2024, 11:46
daca ai avea minime cunostinte medicale ai intelege ca in urma unei endoscopii nu ai cum sa faci stop cardio-respirator decat daca a existat o alta problema. daca o sa urmaresti subiectul o sa vezi ca nu o sa fie vinovat pana la urma. stiu ... stiu ... o sa spui ca este musamalizare. nu-i asa ca oamenii nu mor in spitale? daca mor oricum este vina medicilor. de fapt oamenii nu mor niciodata. daca mor este o musamalizare.
K476 06.04.2024, 12:25
Si parea un superman si chirurg si manager sa nu spuneti ca lucra si la alte spitale particulare sau de stat si toate simultan. E plin de supermani la bugetari.