Victima, Maribel Rosado Morales, în vârstă de 32 de ani, a fost ucisă în fața a patru dintre propriii copii și a doi nepoți mici de fostul iubit, care i-a cerut socoteală pentru un videoclip postat pe Facebook, anunță Biroul Șerifului din comitatul Martin.

Potrivit anchetatorilor, profesoara fetei care era la lecția online a auzit scandal în casă și a reușit să mute transmisia înainte de a se auzi împușcăturile care i-au fost fatale mamei elevei sale.

“Profesoara a spus că a mutat transmisia pentru ca să nu audă nimic
ceilalți copii, iar apoi a văzut cum fetița de 10 ani își pune mâinile la urechi”, a declarat șeriful William Snyder, adăugând că ecranul a devenit negru imediat după reacția copilului.

Ulterior s-a constatat că un glonț a lovit computerul. Suspectul, Donald Williams, în vârstă de 27 de ani, a fost arestat de o echipă Swat, după ce a fugit cu bicicleta. Potrivit șerifului, el a dat deja o “mărturisire completă”.

Donald Williams a fost acuzat de omor, precum și alte infracțiuni. Șeriful a precizat că suspectul va fi acuzat și de furt, și de atac armat la domiciliu și că ar putea exista pedepse suplimentare din cauza prezenței copiilor în timpul presupusei crime.

Fata, care urmează școala elementară Warfield, era la prima zi de cursuri online după ce pandemia coronavirus a obligat școlile din zonă să apeleze la o astfel de măsură.

Florida este unul dintre cele mai afectate state din SUA, cu peste 542.000 de infecții.

FOTO: EPA

Citeşte şi:

Detalii despre fiica lui Putin, pe care a fost testat vaccinul anti-COVID. Maria a terminat medicina

Tatăl dispărut de acasă cu copiii săi gemeni i-a lăsat pe micuți într-un centru de plasament. Ce se va întâmpla cu aceștia

Raed Arafat: “Vom ajunge la poveștile adevărate în care să alegi între un bolnav și altul pe cine intubezi”

EXCLUSIV Țiriac, propunere fără precedent împotriva pandemiei COVID-19: „Du-te în junglă dacă vrei asta!”
PARTENERI - GSP.RO
EXCLUSIV Țiriac, propunere fără precedent împotriva pandemiei COVID-19: „Du-te în junglă dacă vrei asta!”
Aparatul din casă care consumă o energie electrică uriașă. Într-un minut consumă cât un bec cu led în 8 ore
Playtech.ro
Aparatul din casă care consumă o energie electrică uriașă. Într-un minut consumă cât un bec cu led în 8 ore
Denisa, o tânără de 20 de ani, gravidă în luna a șasea, a murit fulgerător la Spitalul Județean Satu Mare. Rudele, sfâșiate de durere: "Era un pic răcită. Nu se poate așa ceva, nu există"
Observatornews.ro
Denisa, o tânără de 20 de ani, gravidă în luna a șasea, a murit fulgerător la Spitalul Județean Satu Mare. Rudele, sfâșiate de durere: "Era un pic răcită. Nu se poate așa ceva, nu există"
Horoscop 17 octombrie 2021. Capricornii pot primi sugestii deosebit de valoroase, în timpul unor conversații obișnuite
HOROSCOP
Horoscop 17 octombrie 2021. Capricornii pot primi sugestii deosebit de valoroase, în timpul unor conversații obișnuite
RCA 2021. Cum să nu plătești prea mult pentru asigurare, după ce prețurile au explodat
Știrileprotv.ro
RCA 2021. Cum să nu plătești prea mult pentru asigurare, după ce prețurile au explodat
Handbalista româncă celebră, bătută şi violată: "M-a chemat în cameră şi...". Cine e agresorul: primele informaţii
Telekomsport
Handbalista româncă celebră, bătută şi violată: "M-a chemat în cameră şi...". Cine e agresorul: primele informaţii
Rebels with a cause @ELLE New Media Awards 2021
PUBLICITATE
Rebels with a cause @ELLE New Media Awards 2021